Valoarea Bitcoin a depășit 106.000 dolari azi

Cotaţia bitcoin a depăşit luni pragul de 106.000 de dolari, după ce preşedintele ales Donald Trump a sugerat că are de gând să înfiinţeze o rezervă strategică americană de bitcoin, similară cu rezerva strategică de petrol a SUA, ceea ce a alimentat entuziasmul celor care pariază pe avansul criptomonedelor, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 16 dec. 2024, 17:09
Valoarea Bitcoin a depășit 106.000 dolari azi

Bitcoin, cea mai importantă şi mai cunoscută criptomonedă din lume, a urcat luni dimineaţă până la un nivel record de 106.533 dolari, şi în jurul orei 12.15 GMT era cotată la 103.917 dolari.

Bitcoin şi criptomonedele au intrat în lumina reflectoarelor pe măsură ce investitorii mizează pe faptul că noua administraţie Trump va pune la punct un cadru de reglementare prietenos, ceea ce creşte interesul pentru această monedă alternativă.

„Vom face ceva grozav cu criptomonedele pentru că nu vrem să fim depăşiţi de China sau de alte state care îmbrăţişează criptomonedele. Vrem să fim în frunte”, a spus Trump pentru CNBC la finele săptămânii trecute. Întrebat dacă are de gând să pună la punct o rezervă de criptomonede similară cu rezerva petrolieră, Trump a spus: „Da, aşa cred”.

Potrivit furnizorului de date CoinGecko, în luna iulie a acestui an guvernele din întreaga lume deţineau 2,2% din oferta totală de bitcoin, iar SUA deţin aproape 200.000 de bitcoin, cu o valoare de peste 20 de miliarde de dolari la preţurile actuale. Alte state cu cantităţi semnificative de bitcoin sunt: China, Marea Britanie, Butan şi El Salvador.

Cotaţia bitcoin a crescut cu peste 50% după alegerile din 5 noiembrie, la care Trump a fost câştigător alături de mulţi alţi candidaţi favorabili criptomonedelor. Valoarea totală a criptomonedelor aproape s-a dublat în acest an, ajungând la un nivel record de 3.800 de miliarde de dolari, potrivit CoinGecko.

Trump, care odată spunea despre criptomonede că sunt o escrocherie, a îmbrăţişat activele digitale în timpul campaniei sale, când a promis că va face din SUA „capitala cripto a planetei”.

La începutul acestei luni, Trump l-a numit în postul de responsabil la Casa Albă pentru inteligenţă artificială şi criptomonede pe fostul director de la PayPal, David Sacks, un prieten apropiat al lui Elon Musk, consilierul şi cel mai important contributor la campania viitorului preşedinte al SUA. De asemenea, Trump a promis că îl va numi pe avocatul Paul Atkins, renumit pentru poziţia sa în favoarea criptomonedelor, în postul de preşedinte al Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare americane (Securities & Exchange Commission).

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – expert ucrainean
Operatorii de telefonie mobilă din România ajută involuntar la monitorizarea dronelor în timp real de către Rusia – ...
Operatorii de telefonie mobilă din România furnizează involuntar servicii de roaming dronelor-kamikaze Shahed ale Rusiei, potrivit lui Serhii 'Flash', expert ucrainean în domeniul tehnologiei de......
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Lukaşenko susţine că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un „mare acord” va fi pregătit
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că va fi gata să se întâlnească cu preşedintele american Donald ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 28 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 28,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în ...
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de război
Australia şi Japonia au semnat contracte pentru a demara acordul de 7 miliarde de dolari pentru construcţia de nave de ...
Australia şi Japonia au semnat sâmbătă contracte care demarează acordul lor major în valoare de 10 miliarde de dolari ...