China şi SUA pot „realiza lucruri măreţe” prin cooperare, susţine şeful diplomaţiei de la Beijing

China şi Statele Unite pot "realiza lucruri măreţe" dacă vor coopera, a afirmat marţi ministrul chinez de externe, Wang Yi, cu câteva săptămâni înainte ca noul preşedinte american Donald Trump să preia mandatul, scrie AFP.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 08:08
China şi SUA pot

Iniţiative precum dialogul asupra problemelor financiare şi lupta împotriva drogurilor „demonstrează perfect că atâta timp cât China şi Statele Unite cooperează, putem realiza multe lucruri măreţe”, a declarat ministrul într-o conferinţă la Beijing, scrie Agerpres.

Relaţiile dintre cele două mari puteri mondiale au fost tensionate în ultimii ani pe mai multe subiecte, în special Taiwanul, asupra căruia Beijingul îşi revendică suveranitatea.

Autorităţile taiwaneze au afirmat săptămâna trecută că China a efectuat cele mai mari exerciţii militare pe mare din ultimii ani în jurul insulei, dar Beijingul nu a confirmat că au avut loc.

Washingtonul apără oficial statu-quoul din strâmtoarea Taiwan, dar este principalul furnizor de arme al Taipeiului, ceea ce irită Beijingul.

Politica Chinei faţă de Statele Unite „nu s-a schimbat”, a subliniat marţi Wang Yi.

China a „apărat stabilitatea în ansamblul” relaţiilor dintre cele două mari puteri, dar „se opune ferm agresiunilor ilegale şi nerezonabile ale Statelor Unite, în special amestecului grosolan în chestiuni legate de problemele interne ale Chinei, precum Taiwanul”, a amintit el.

„Trebuie să răspundem cu fermitate şi vigoare, să ne apărăm cu hotărâre propriile drepturi şi interese legitime şi să salvgardăm normele fundamentale ale relaţiilor internaţionale”, a insistat şeful diplomaţiei chineze.

În contextul în care preşedintele american ales, Donald Trump, va prelua mandatul pe 20 ianuarie, Wang Yi şi-a exprimat „speranţa că noul guvern american va face alegerile corecte, va lucra cu China în aceeaşi direcţie, va elimina perturbările, va depăşi obstacolele şi va depune eforturi pentru a obţine o dezvoltare stabilă, sănătoasă şi de durată a relaţiilor dintre China şi Statele Unite”.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...