Au fost depuse 2.859 de proiecte în cadrul programului ElectricUp

Perioada de depunere a proiectelor în cadrul programului ElectricUp s-a încheiat luni, la miezul nopţii, şi au fost depuse 2.859 de proiecte, iar miercuri cel târziu urmează să semnez ordinul pentru începerea etapei de evaluare, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 21:48
Au fost depuse 2.859 de proiecte în cadrul programului ElectricUp

„Programul ElectricUp 2 este un program finanţat din bugetul ministerului. Probabil vă este cunoscută prima ediţie a programului. Aseară, la miezul nopţii, s-a încheiat perioada de depunere şi au fost depuse 2.859 de proiecte, deci un interes masiv pentru Electric up 2. De altfel, au depus cu 13% mai mulţi solicitanţi decât la prima ediţie a programului”, a spus ministrul.

El a subliniat că este un program îmbunătăţit, valoarea finanţării per beneficiar crescând de la 100.000 la 150.000 euro, şi, în premieră, va fi finanţat un sistem integrat: panouri fotovoltaice, baterii de stocare, staţii de reîncărcare şi pompe de căldură.

„Estimăm că vom putea finanţa undeva la 1.500 de beneficiari. Estimăm că vom adăuga undeva la 150 de megawaţi producţie de energie şi 75 de megawaţi sisteme de stocare, 3.000 de puncte de reîncărcare. Şi în prima ediţie au fost tot undeva la 3.000 de puncte de reîncărcare instalate în toată ţara şi undeva la 1.000 de pompe de căldură. Urmează ca astăzi sau cel mai târziu mâine să semnez ordinul pentru începerea etapei de evaluare a proiectelor şi speranţa noastră este ca în 90 de zile aceste evaluări să se încheie şi să putem da drumul la aceste proiecte”, a afirmat Burduja.

Ministrul Energiei a precizat că, în total, bugetul programului este de 450 de milioane de lei.

Programul vizează finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici care activează în domeniul HoReCa pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creşterea gradului de autoconsum, a cel puţin unei staţii de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum şi a sistemului alternativ de încălzire/răcire pentru creşterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire şi răcire.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiţii, însă atrage......
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...