Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei

Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care oferă o metodologie clară şi fiabilă pentru calcularea emisiilor generate de zboruri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - mie, 18 dec. 2024, 18:46
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei

Companiile aeriene care operează zboruri în interiorul UE sau care pleacă din UE vor putea să se alăture în mod voluntar acestei etichete, care va fi pe deplin operaţională începând din iulie 2025. Până la începutul verii viitoare, pasagerii vor avea posibilitatea de a vizualiza şi compara emisiile estimate de gaze cu efect de seră (GES) ale zborurilor lor, permiţându-le să ia decizii de cumpărare în cunoştinţă de cauză.

„UE face încă un pas important către o aviaţie europeană mai curată şi mai competitivă. Eticheta privind emisiile generate de zboruri va transforma transportul aerian, oferind pasagerilor informaţii transparente şi fiabile cu privire la emisiile generate de zboruri. Aceasta va pune capăt afirmaţiilor înşelătoare legate de mediu cu privire la emisiile generate de zboruri şi va promova condiţii de concurenţă echitabile, permiţând concurenţa loială şi stimulând durabilitatea în toate sectoarele transporturilor şi turismului”, a declarat comisarul pentru transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, citat în comunicat.

În prezent, lipsa unei metodologii şi a unor criterii comune pentru estimarea emisiilor generate de zboruri determină companiile aeriene şi vânzătorii de bilete să raporteze nivelurile de emisii utilizând metodologii disparate care nu sunt neapărat comparabile. Eticheta privind emisiile generate de zboruri urmăreşte să schimbe acest lucru prin stabilirea unei metodologii fiabile şi armonizate pentru estimarea emisiilor generate de zboruri, luând în considerare factori precum tipul de aeronavă, numărul mediu de pasageri şi volumul de mărfuri la bord, precum şi combustibilul de aviaţie utilizat.

Atunci când se caută zboruri sau se rezervă bilete online, alături de datele privind emisiile generate de zbor va fi afişat un logo dedicat, care garantează fiabilitatea informaţiilor. Acest lucru îi va ajuta pe pasageri să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi îi va proteja de afirmaţiile înşelătoare privind dezinformarea ecologică.

Eticheta de emisii de gaze cu efect de seră, adoptată azi de Comisia Europeană, va sprijini tranziţia aviaţiei către zero emisii nete prin asigurarea unei concurenţe loiale între companiile aeriene, prin promovarea utilizării combustibililor de aviaţie durabili (SAF) şi prin sprijinirea reînnoirii flotei. Întrucât estimările se bazează pe date privind consumul real, aceasta va încuraja, de asemenea, companiile aeriene să opereze mai eficient şi mai durabil.

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) va fi responsabilă de estimarea emisiilor generate de zboruri în conformitate cu cele mai avansate standarde internaţionale privind contabilizarea emisiilor generate de aviaţie. Această metodologie va permite o estimare echitabilă, transparentă şi armonizată a emisiilor generate de zboruri pe baza celor mai recente performanţe pe aceeaşi rută.

Până la 1 februarie 2025, companiile aeriene care operează zboruri în interiorul UE sau care pleacă din UE pot opta să participe la eticheta emisiilor de zbor. În acest scop, acestea vor trebui să transmită AESA datele solicitate. Primele etichete de zbor vor fi apoi atribuite de AESA până la 1 iulie 2025 şi se vor aplica zborurilor programate în sezonul de iarnă 2025.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel......
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marţi la Camera Deputaţilor de PNL, care conţine ...
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Emiratul Dubai va oferi reduceri şi beneficii de până la 700 euro rezidenţilor care îşi invită prietenii şi familia ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol lucrează cu aproape 770 de muncitori pe tronsoanele 3 și 4 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, ...