Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a evocat din nou miercuri, pe reţelele sociale, ideea de a face din Canada al 51-lea stat al Statelor Unite, spunând că este o idee excelentă, într-un moment în care vecinul nordic se află în plină criză politică, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 18 dec. 2024, 19:44
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA

Canadienii „ar economisi masiv în ce priveşte impozitele şi protecţia militară. Cred că este o excelentă idee. Al 51-lea stat!!!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

„Mulţi canadieni doresc ca ţara lor, Canada, să devină al 51-lea stat” al SUA, a mai afirmat el.

AFP menţionează că un sondaj realizat săptămâna trecută de institutul Leger a arătat că 13% dintre canadieni ar dori ca ţara lor să devină un stat al SUA.

Donald Trump a făcut prima sa remarcă despre al 51-lea stat cu prilejul unei cine cu premierul canadian Justin Trudeau la sfârşitul lunii noiembrie. Cu acea ocazie, el a glumit spunând că, în situaţia în care nu poate supravieţui taxelor vamale americane de 25%, Canada ar putea deveni al 51-lea stat american, a transmis postul Fox News.

De atunci, Trump l-a calificat de mai multe ori în mesajele sale pe Trudeau drept guvernator, titlu care în SUA îl desemnează pe şeful executivului unui stat federal.

Mesajele au fost foarte rău primite de clasa politică din Canada, care a văzut în ele o umilire sau chiar o ameninţare din partea SUA. Iar aceasta îi îngrijorează cu atât mai mult pe canadieni cu cât ţara este în plină criză politică după demisia surprinzătoare a numărului doi din guvern, Chrystia Freeland, vicepremier şi ministru de finanţe, din cauza unor divergenţe cu premierul Trudeau referitor la modul de a gestiona războiul economic ce se profilează cu puternicul aliat american.

Intenţia preşedintelui ales al SUA de a majora la 25% taxele vamale pentru importurile din ţările vecine, Mexic şi Canada, a creat o undă de şoc în Canada, al cărei prim partener comercial sunt Statele Unite, unde ajung 75% din exporturile sale.

În ce priveşte locurile de muncă, aproape două milioane de canadieni depind de exporturi, dintr-o populaţie de 41 milioane de locuitori.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, iar printre acestea se numără Parlament bicameral cu 300 de parlamentari,......
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...