Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri

Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru jurnalişti este combinată cu programul televizat "Rezultatele Anului", în care cetăţenii ruşi îi pot pune propriile întrebări preşedintelui, informează AFP şi dpa.
AGERPRES - J, 19 dec. 2024, 12:39
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri

Cele două formate au fost comasate pentru prima dată în 2020 şi în mod definitiv în 2023, când purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a invocat lipsa de timp a preşedintelui Putin ca justificare pentru această decizie, scrie Agerpres.

Vladimir Putin a anulat întregul eveniment în 2022, în primul an de la declanşarea invaziei pe scară mare împotriva Ucrainei.

Potrivit agenţiei de presă TASS, peste un milion de întrebări au fost deja transmise preşedintelui Putin, fără ca deocamdată să fie bătut recordul de anul trecut de 1,5 milioane de întrebări.

Majoritatea întrebărilor se referă la „operaţiunea militară specială”, după cum numeşte Moscova războiul său împotriva Ucrainei, şi la serviciile de sănătate din Rusia, a precizat Peskov.

Sărăcia, problemele sociale, plângerile referitoare la sistemul de sănătate şi la lipsa infrastructurii sunt teme recurente la sesiunea de întrebări-răspunsuri, în care Putin se străduieşte să se prezinte drept cel care rezolvă problemele.

În timpul conferinţei de joi, Putin a recunoscut că inflaţia galopantă din Rusia, care a crescut în noiembrie la 8.9%, este un „semnal preocupat”, însă a insistat cu toate acestea asupra situaţiei „stabile” din Rusia.

De asemenea, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut joi că nu ştie când va reuşi armata sa să respingă forţele ucrainene din regiunea rusă Kursk, unde acestea mai controlează o mică parte după ofensiva surprinzătoare din august.

„În mod cert, noi îi vom învinge”, a dat cu toate acestea asigurări preşedintele rus în timpul conferinţei sale de presă anuale, răspunzând la întrebarea unei locuitoare din această regiune. „Însă în ceea ce priveşte o dată precisă, îmi pare rău, nu pot să o spun acum”, a admis el.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...