Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern

Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va afla vineri la Bucureşti, unde va avea o întrevedere cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - vin, 20 dec. 2024, 08:01
Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern

Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, cei doi vor purta discuţii la Palatul Victoria la ora 17,00, ulterior fiind programate declaraţii comune de presă, scrie Agerpres.

Pe 22 noiembrie, prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Budapesta cu omologul său ungar, cu care a discutat despre procesul de integrare deplină a României în Spaţiul Schengen.

Vizita la Budapesta a avut loc în contextul în care Ungaria deţine, până la 31 decembrie 2024, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Premierul Orban s-a aflat miercuri la Bruxelles, unde a participat la Summitul UE – Balcanii de Vest, iar joi a luat parte la Consiliul European.

Vineri, acesta va merge şi în Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care au permis de conducere pentru categoriile AM, A1 şi B1, după ce Consiliul......
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...
Nuclearelectrica a semnat vânzarea de energie către slovenii de la GEN-I pentru următorii doi ani. Contract de un sfert de miliard de lei
Nuclearelectrica a semnat vânzarea de energie către slovenii de la GEN-I pentru următorii doi ani. Contract de un sfert ...
Nucleraelectrica, companie de stat și operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, acum oprită, a anunțat Bursa despre ...