După promisiuni măreţe, urmează anul austerităţii: pensiile pe contributivitate, pensiile de serviciu şi salariile la stat „îngheţate” – proiect de OUG

Valoarea punctului de referinţă pe baza căruia se stabilesc pensiile bazate pe contributivitate se menţine la 81 de lei până la intrarea în vigoare a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025. Pensiile de serviciu civile şi militare, precum şi salariile la stat se menţin la nivelul aflat în plată în decembrie 2024, până la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe 2025, se arată într-un draft al proiectului de OUG, obţinut de Economica.net.
Cristina Şomănescu - vin, 20 dec. 2024, 10:59
După promisiuni măreţe, urmează anul austerităţii: pensiile pe contributivitate, pensiile de serviciu şi salariile la stat

Economica.net a obţinut un draft al proiectului de OUG privind adoptarea unor măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, care deocamdată nu a fost lansat în dezbare publică. Subliniem că nu ştim dacă aceasta e ultima formă a proiectului de OUG care va fi lansată în transparenţă decizională sau doar una dintre variantele discutate de executiv.

Iată ce prevede proiectul de OUG:

Pensii „îngheţate”

Valoarea punctului de referinţă se menţine la 81 de lei până la intrarea în vigoare a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, se arată într-o variantă de lucru a proiectului de OUG pregătit de guvern, obţinută de Economica.net.

Context

Legea 360 din 2023 spune, la articolul 84 alineatele (2) şi (3), că la data intrării în vigoare a legii, valoarea punctului de referință este de 81 de lei.
Începând cu anul următor intrării în vigoare a legii, valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.

Reamintim:
Cuantumul pensiei bazate pe contributivitate se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.

Draftul proiectului de OUG, obţinut de Economica.net, prevede „îngheţarea” valorii punctului de referinţă până la intrarea în vigoare a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025.

 

Drepturile de pensie reglementate prin legi speciale pentru pensiile de serviciu civile şi prin Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare se menţin la nivelul aflat în plată în decembrie 2024, până la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe 2025, conform draftului proiectului de OUG, obţinut de Economica.net.

Actualizarea drepturilor de pensie reglementate prin legi speciale pentru pensiile de serviciu civile şi prin Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare se stabileşte prin legea bugetului de stat pe 2025.

Salariile angajaţilor la stat „îngheţate”

Până la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe 2025, cuantumul brut al salariilor de bază ale angajaţilor plătiţi în temeiul Legii-cadru nr. 153 din 2017 se menţine la nivelul acordat pentru decembrie 2024, dacă personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu 1 ianuarie 2025, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, primelor acordate angajaţilor la stat se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2024, dacă personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Munca suplimentară efectuată de personalul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere şi munca prestată în zile de repaus săptămânal, de sărbători legale se va compensa doar cu timp liber.
Cuantumul indemnizaţiei de merit se menţine în 2025 la nivelul lunii decembrie 2024, de 6.240 de lei lunar, conform draftului proiectului de OUG, obţinut de Economica.net.

Pentru anul şcolar 2025 – 2026 cuatumul minim al burselor propus în draftul proiectului de OUG:

  • 450 de lei lunar pentru bursa de merit,
  • 300 de lei pentru fiecare dintre următoarele tipuri de bursă: bursă de rezilienţă, bursă socială, bursă tehnologică.

Precizare

Vom publica forma finală a proiectului de OUG îndată ce va fi lansată în dezbatere publică de executiv.

 

Te-ar mai putea interesa și
Reguli noi pentru marile companii din România – Dosarul preţurilor de transfer la ANAF va fi depus anual, din 2026 (PwC)
Reguli noi pentru marile companii din România – Dosarul preţurilor de transfer la ANAF va fi depus anual, din 2026 ...
Marii contribuabili vor avea obligaţia să depună anual, în format electronic, dosarul preţurilor de transfer pentru tranzacţiile aferente anului 2026, în baza noilor ordine publicate de ANAF,......
Record în Germania – „Cel mai mare elan antreprenorial”, peste 3.000 de startup-uri înfiinţate în prima jumătate din 2026, mai multe decât în tot anul 2024
Record în Germania – „Cel mai mare elan antreprenorial”, peste 3.000 de startup-uri înfiinţate în prima ...
Germania a înregistrat un număr record de startup-uri în prima jumătate a anului, inteligenţa artificială ajutând ...
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru extinderea rețelei de-a lungul coridorului cheie din Europa Centrală
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a finalizat un proiect susținut de UE pentru ...
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Mandatul de director general al Băncii Transilvania al lui Ömer Tetik a fost prelungit până în 2030, a anunțat banca.