Program Fidelis – Ediţia de iarnă a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei

Ediţia Fidelis din decembrie a întregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei şi s-a remarcat printr-un număr record de donatori-investitori care s-au alăturat campaniei "România are sânge de rocker, acum şi de investitor", informează vineri Ministerul de Finanţe.
AGERPRES - vin, 20 dec. 2024, 11:43
Program Fidelis - Ediţia de iarnă a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei

„Fidelis VI din 2024, desfăşurată între 9-18 decembrie, a înregistrat o valoare a subscrierilor de peste 2,6 miliarde lei. Ediţia curentă s-a remarcat printr-un număr record de donatori-investitori care s-au alăturat campaniei ‘România are sânge de rocker, acum şi de investitor’, desfăşurată de Ministerul Finanţelor, în parteneriat cu ‘Morning Glory cu Răzvan Exarhu’ şi Rock FM. Peste 382 milioane lei au fost investiţi de către 3.909 români care au donat sânge începând cu luna iulie a acestui an. Pentru prima dată, donatorii au putut opta, în afară de obişnuita emisiune cu scadenţă de 1 an, pentru titlurile de stat cu maturitate de 3 ani, în lei, la o dobândă de 7,90% pe an, cea mai mare de până acum”, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, investitorii care au dorit să subscrie în euro au beneficiat în premieră de scadenţe diferite faţă de ediţiile anterioare: o emisiune cu scadenţa la 2 ani şi 3,75% pe an şi una pe 7 ani, cu dobândă de 5,75% pe an, scrie Agerpres.

Cele mai accesate emisiuni ale acestei ediţii au fost: emisiunea în lei cu scadenţa de 1 an, dobânda de 6,45%, cu un total de peste 715 milioane de lei investiţi prin 7.744 ordine; emisiunea în euro, cu scadenţa la 7 ani, dobânda de 5,75%, cu o sumă totală investită de aproape 141 milioane de euro, echivalentul a peste 700 milioane lei, plasată prin 4.591 de ordine.

Emisiunea în euro, cu scadenţa la 2 ani şi dobânda de 3,75%, a strâns un interes de aproape 85 milioane euro, echivalentul a peste 420 milioane lei, plasate prin 3.031 de ordine.

În ceea ce priveşte emisiunea în lei, cu scadenţa de 5 ani şi dobânda de 7,60%, investitorii au plasat peste 382 milioane lei, prin 4.264 ordine.

Ministerul Finanţelor reaminteşte că valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Donatorii-investitori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Au beneficiat de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care au făcut dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2024.

Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilităţi precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere; câştigurile cumulate din dobânzi şi profituri sunt neimpozabile; flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului.

MF a prezentat şi un bilanţ al Programului Fidelis în 2024. Valoarea subscrierilor a fost de peste 16 miliarde lei, în creştere comparativ cu cele 9,4 miliarde de lei din 2023. De asemenea, au avut loc peste 110.000 de subscrieri în 2024, reprezentând o creştere de aproximativ 50% faţă de 64.000 din 2023. S-a înregistrat o creştere de peste 2,6 ori a sumei subscrise de către donatori faţă de 2023: 1,682 miliarde de lei în 2024, comparativ cu cele 645 milioane lei în 2023.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...