Trump va cere oficialilor europeni să-și majoreze bugetele apărării la 5% din PIB

Consilieri ai viitorului preşedinte american Donald Trump le-au transmis oficialilor europeni că el va cere statelor membre NATO să-şi crească bugetele Apărării până la 5% din PIB, faţă de ţinta actuală de 2%, care nici aceasta nu este atinsă de o parte dintre membri, şi că intenţionează să continue să ofere Ucrainei ajutor militar în războiul cu Rusia, scrie vineri Financial Times (FT).
AGERPRES - vin, 20 dec. 2024, 21:51
Trump va cere oficialilor europeni să-și majoreze bugetele apărării la 5% din PIB

Una dintre sursele intervievate de această publicaţie afirmă că Trump ar fi dispus să-şi coboare această solicitare de creştere a bugetelor Apărării până la 3,5% din PIB, dar cu condiţia să obţină termeni comerciali mai favorabili pentru SUA. De altfel, Donald Trump a ameninţat vineri Uniunea Europeană cu taxe vamale dacă blocul comunitar nu îşi reduce excedentul comercial în relaţiile cu SUA prin cumpărarea de mai mult gaz şi petrol american.

Principalii consilieri de politică externă ai lui Trump au transmis astfel intenţiile acestuia unor oficiali europeni de rang înalt, conform unor persoane familiarizate cu aceste discuţii, în timp ce viitorul lider de la Casa Albă îşi schiţează abordarea faţă de Europa şi faţă de războiul provocat de invazia rusă în Ucraina.

Trump sugerase în campania electorală că va sista sau diminua ajutorul militar destinat Kievului şi că va pleda pentru negocieri rapide între acesta şi Moscova. Însă acum, conform declaraţiilor acordate FT de trei surse despre discuţiile cu oficiali europeni, Trump ar intenţiona să continue sprijinul militar pentru Ucraina.

În prezent, numai 23 din cele 32 de state membre ale NATO ating ţinta de 2% din PIB pentru bugetele Apărării asumată în cadrul Alianţei. O eventuală decizie de creştere a acestei ţinte este aşteptată la următorul summit al NATO, care va avea loc la Haga în iunie 2025, şi se desfăşoară în prezent discuţii pe acest subiect, dar multe state membre sunt reticente să-şi crească cheltuielile militare în contextul dificultăţilor bugetare.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut săptămâna trecută statelor membre ale Alianţei să treacă la o mentalitate de război şi să îşi crească bugetele Apărării către 3% din PIB, motivând că Rusia se pregăteşte de confruntări pe termen lung, cu Ucraina şi cu noi.

Sugestia sa corespunde şi unei solicitări exprimate anterior de Trump, care de asemenea le-a cerut statelor NATO să îşi crească bugetele Apărării la cel puţin 3% din PIB şi a ameninţat că ar putea lua în considerare ieşirea SUA din NATO dacă celelalte state membre nu-şi plătesc facturile”.

„Este clar că vorbim despre 3% sau mai mult pentru summitul de la Haga”, a declarat acum pentru FT un oficial european, referindu-se la semnalele primite din partea viitoarei administraţii Trump şi la discuţiile pe acest subiect în perspectiva summitului NATO de anul viitor.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în sistemele de ghidaj şi de detecţie a ţintei, a anunţat sâmbătă agenţia......
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...