Al cincilea tren de metrou Alstom pentru Magistrala M5 a ajuns în România FOTO

Alstom, producătotorul trenurilor de metroul pentru magistrala de Drumul Taberei, a anunțat că al cincilea tren a ajuns deja în depoul Berceni și este pe drum cel de-al șaselea.
Economica.net - S, 21 dec. 2024, 09:25
Al cincilea tren de metrou Alstom pentru Magistrala M5 a ajuns în România FOTO

“În timp ce mulți oameni recapitulează numele renilor lui Moș Crăciun , noi trecem în revistă trenurile de metrou livrate de Alstom la București. Deci, cum se numește cel de-al cincilea tren de metrou Metropolis, pentru Magistrala 5? Se numește Sibiu și se află acum în depoul Berceni al Metrorex, urmând să parcurgă etapele pregătitoare intrării în circulație pe cea mai modernă magistrală”, se arată într-o postare pe LinkedIn a Alstom.

“Așadar: Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Sălaj și Sibiu. Iar în curând li se va alătura și trenul numărul 6, Cluj!”, spune Alstom

Între timp, primul sosit, trenul „Giurgiu” – cel cu farurile aprinse – , își continuă programul obligatoriu de testare / validare și obținere a Agrementului Feroviar, în vederea autorizării de punere în circulație cu pasageri”, mai arată compania.

Contractul cu Alstom pentru trenurile de metrou a fost semnat la final de 2020, iar trenurile sunt produse în Brazilia (fabrica Taubate). Valoarea contractului pentru primele 13 trenuri este de peste 100 de milioane euro. Fiecare tren are șase vagoane, 114 metri lungime și capacitatea este de 1.200 de pasageri/tren.

Trenurile nu au cum să circule cu pasageri în acest an, au explicat în septembrie oficialii Alstom România, fiindcă nu prea mai este timp suficient ca pe timp de noapte să fie făcute toate testele necesare, timpul de acces la infrastructură fiind redus (medie de 3 ore și jumătate pe noapte), pentru a nu afecta circulația pe timp de zi.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord anunţă că a testat focoase cu submuniţie
Coreea de Nord anunţă că a testat focoase cu submuniţie
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniţie pentru ca armata sa să poată "utiliza toate aceste tipuri" de armament până la sfârşitul anului, a anunţat duminică agenţia de presă oficială......
Electrica a prelungit pe temen scurt furnizarea de electricitate pentru Liberty Galaţi
Electrica a prelungit pe temen scurt furnizarea de electricitate pentru Liberty Galaţi
Intrarea combinatului Liberty Galaţi în procedură deconectare de la reţeaua electrică a fost evitată, Electrica prelungind ...
România, promovată pe BBC într-o campanie făcută în colaborare cu Charlie Ottley
România, promovată pe BBC într-o campanie făcută în colaborare cu Charlie Ottley
Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News în perioada 1-29 noiembrie, în cadrul unei campanii ...
Cod portocaliu de precipitaţii abundente în vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona submontană a Olteniei, până luni dimineaţa
Cod portocaliu de precipitaţii abundente în vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona submontană a Olteniei, până ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii importante ...