Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru sud-estul țării. Județele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, precum şi jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, valabilă până duminică dimineaţa.
AGERPRES - S, 21 dec. 2024, 10:29
Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru sud-estul țării. Județele vizate

Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 decembrie, ora 20:00 – 22 decembrie, ora 10:00, în zonele menţionate, temporar va ninge viscolit şi se va forma polei şi gheţuş.

Tot până duminică dimineaţa, la ora 10:00, cea mai mare parte a ţării se află sub informare meteorologică de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă la munte, precum şi intensificări ale vântului.

ANM atenţionează că vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.

Astfel, vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Moldova, în zona montană vor predomina ninsorile, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi.

Din seara zilei de sâmbătă (21 decembrie) în estul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei vor fi ninsori şi lapoviţă. Local se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp, iar izolat se va forma polei şi gheţuş.

În regiunile vestice, estice şi sud-estice, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40 – 50 km/h.

În Capitală, vremea va fi închisă şi se va răci. Temporar va ploua slab, iar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei cu viteze de 40 – 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 5 – 6 grade, iar cea minimă de 2 – 3 grade.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...