Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat sâmbătă şi că trebuie să-şi dea demisia.
AGERPRES - D, 22 dec. 2024, 14:55
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
„Nu cred că putem să mai vorbim despre democraţie din data de 6 decembrie. Am fost astăzi la consultări – şi pun în ghilimele. Am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia. A fost o întâlnire scurtă de sub trei minute în care i-am comunicat acest lucru, i-am comunicat că nu mai are nicio legitimitate să poarte consultări, că, potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului poate să devină preşedinte interimar”, a afirmat Elena Lasconi, duminică, la Parlament, după consultările de la Cotroceni.

Întrebată dacă ia în calcul ca USR voteze un guvern format din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, ea a precizat că situaţia este ciudată.

„Nu vi se pare ciudat, nu vi se pare că este un blestem, am avut nişte alegeri prezidenţiale şi nu s-a schimbat nimic, tot Klaus Iohannis e la Cotroceni şi tot Ciolacu este premier la Guvern, care a băgat aproape ţara în faliment? E absolut incredibil ce se întâmplă, dar eu sunt convinsă că, după Crăciun, după Revelion o să ni se ia această ceaţă şi o să ne trezim şi o să vedem care este adevărul. Nu vreau să vocalizez mai mult pentru că, din păcate, de fiecare dată când am spus ce urmează să se întâmple, s-a întâmplat. Suntem pe cale să pierdem democraţia, suntem într-un război hibrid. Mare atenţie – uitaţi-vă dacă Rusia intervine în alegerile prezidenţiale din România, dar dacă am merge pe principiul care s-a întâmplat pe 6 decembrie, ar trebui anulate şi alegerile parlamentare din România. Pe acelaşi principiu ar fi trebuit anulate şi alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi alegerile parlamentare din Georgia”, a mai spus Lasconi.

În legătură cu eventualele demersuri privind revocarea lui Iohannis, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a spus că pentru acest lucru trebuie să existe o majoritate parlamentară. „Noi trebuie să ne concentrăm acum pe campania prezidenţială, nu se pot duce acum două campanii”, a adăugat el.

„Obiectivul nostru este să facem o campanie USR, o campanie pentru prezidenţiale cât mai repede, să mergem către popor. (…) A fost o ciuntire a democraţiei, aşteptăm răspunsuri de la instituţiile statului ce s-a întâmplat atunci”, a subliniat Moşteanu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Dezvoltării Alexandru Stoica dă asigurări că românilor nu li va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Ministrul Dezvoltării Alexandru Stoica dă asigurări că românilor nu li va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul......
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent electric
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent ...
Drone lansate de forţele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând ...
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au ...
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Circulaţia rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul ...