Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene

Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând că a vizat o celulă a grupării armate, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 26 dec. 2024, 17:01
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene

Al-Quds Today a anunţat printr-un comunicat moartea în cursul dimineţii a lui Faisal Abu Al-Qumsan, Ayman Al-Jadi, Ibrahim Al-Sheikh Khalil, Fadi Hassouna şi Mohammed Al-Ladaa, „ucişi într-un atac sionist asupra unui vehicul” al acestui post de televiziune local.

Conform instituţiei media, angajaţii săi au fost ucişi în tabăra de refugiaţi Nussirat, din centrul teritoriului palestinian, „în timp ce îşi îndeplineau datoria jurnalistică şi umanitară”.

Martorii au declarat că o rachetă lansată de un avion israelian le-a lovit direct vehiculul, parcat în faţa spitalului Al-Awda, omorându-i pe jurnalişti.

La rândul său, armata israeliană a transmis pe Telegram că a efectuat „un atac precis asupra unui vehicul având la bord o celulă teroristă a Jihadului Islamic în zona Nusseirat”.

Forţele israeliene spun că „înainte de atac au fost luate mai multe măsuri pentru a reduce riscul de rănire a civililor, inclusiv prin utilizarea muniţiei precise şi supravegherea aeriană”.

Într-o declaraţie ulterioară, armata israeliană a făcut publice numele celor cinci morţi, numindu-i „membri activi ai Jihadului Islamic care se dădeau drept jurnalişti”.

Al-Quds Today a denunţat „o crimă care se adaugă la seria de crime ale ocupaţiei (israeliene) împotriva jurnaliştilor palestinieni”.

„Jurnaliştii sunt civili şi trebuie să fie întotdeauna protejaţi”, a denunţat Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ).

Sindicatul Jurnaliştilor Palestinieni a transmis într-o declaraţie săptămâna trecută că peste 190 de jurnalişti au fost ucişi şi peste 400 răniţi de la începutul războiului din Gaza.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi aliatul său Jihadul Islamic luptă împotriva trupelor israeliene care au lansat o ofensivă aeriană şi apoi terestră în Fâşia Gaza ca răspuns la atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlat de Hamas, a anunţat joi că cel puţin 38 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore în teritoriul palestinian, ridicând numărul total al morţilor la 45.399.

Sursa foto: Captură video YouTube.com/Al Jazeera English

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Israelienii de la Nofar Energy, foarte activi în sectorul energiei regenerabile din România, au energizat un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni și au depășit borna de 300 MW instalați la......
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi vindem
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi ...
Zhenghai Mei, director general al grupului chinez Guangzhou Automobile Group (GAC) pentru Europa de Est a explicat într-un ...
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să facem
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să ...
Într-un răspuns acordat unui europarlamentar român, Comisia Europeană a explicat de ce a interzis exporturile de ovine ...
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru sistemul de sănătate
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru ...
România vrea să utilizeze integral un împrumut de 500 de milioane de euro contractat de la Banca Internațională pentru ...