Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, la aproape trei ani de la începutul asaltului rusesc, relatează AFP, tranmiste Agerpres.
AGERPRES - J, 26 dec. 2024, 21:22
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă

Premierul slovac Robert Fico „a spus că, dacă vor exista negocieri, vor fi bucuroşi ca ţara sa să fie o platformă” pentru acestea, a declarat Putin într-o conferinţă de presă, o soluţie pe care o consideră „acceptabilă”.

„Nu suntem împotrivă”, a spus el, lăudând „poziţia neutră” a Slovaciei.

Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni care a rămas apropiat de Kremlin, s-a întâlnit cu preşedintele rus la Moscova pe 22 decembrie.

Această vizită a unui lider european la Moscova, care este foarte rară, este împotriva politicii de izolare a lui Vladimir Putin aplicată de Occident, care încearcă să formeze un front unit în sprijinul său pentru Kiev.

Fico, aflat din nou din toamna lui 2023 la conducerea guvernului Slovaciei, ţară membră a UE şi NATO, a decis să oprească orice ajutor militar pentru Ucraina şi pledează pentru negocieri de pace.

De asemenea, el acuză Kievul că pune în pericol aprovizionarea ţării sale cu gaze ruseşti, de care este foarte dependentă.

Ipoteza negocierilor de pace pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, declanşat de asaltul rusesc din februarie 2022, este din ce în ce mai discutată, cu mai puţin de o lună înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Republicanul, care a fost deja preşedinte din 2017 până în 2021, a promis în mod repetat că va restabili pacea în Ucraina „în 24 de ore” şi a cerut o „încetare imediată a focului”, precum şi negocieri.

Dar neclaritatea din jurul planului său provoacă îngrijorare în Ucraina. Aflat în dificultate pe front şi foarte dependent de ajutorul occidental, Kievul se teme să nu fie forţat să încheie un acord nefavorabil.

Vladimir Putin a dat asigurări că ţara sa îşi va atinge „toate obiectivele în Ucraina”. „Aceasta este sarcina numărul unu”, a spus el.

Preşedintele rus a avertizat că ţara sa este gata să folosească din nou racheta Oreşnik de ultimă generaţie.

„Dacă este necesar, şi constatăm că se cere utilizarea armelor mai puternice cu rază medie de acţiune, desigur, le vom folosi. Dar nu suntem presaţi”, a spus el.

Armata rusă a utilizat această rachetă pentru prima dată pe 21 noiembrie împotriva unui oraş ucrainean, Putin prezentând atacul ca un răspuns la recentele lovituri ucrainene de pe teritoriul rusesc în care au fost folosite rachete americane şi britanice, ameninţând în acelaşi timp că va lovi direct ţările care înarmează Kievul.

El a ameninţat în mod repetat că va lovi „centrele de luare a deciziilor” din Kiev.

Te-ar mai putea interesa și
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ce naviga în largul Omanului, a anunţat în noaptea de luni spre marţi......
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o ...
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...