Bursa de la Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din acest an

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din acest an, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 65,29 milioane lei (13,12 milioane euro).
AGERPRES - lun, 30 dec. 2024, 20:05
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din acest an

Principalul indice al Bursei de la Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 1,20%, până la 16.720,75 puncte, scrie Agerpres.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 1,15% iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 1,02%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a fost singurul în creştere şi a încheiat şedinţa de luni cu o apreciere de 0,75%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un declin de 1%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 1,25%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,05%.

Cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 14,61 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 9,77 milioane de lei, şi ale Romgaz – 3,48 milioane lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (+14,55%), UCM Reşiţa (+10,62%) şi AETA (+9,70%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Mecanică Fină (-11,93%), Condmag (-10%) şi Vrancart (-4,47%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica are un nou şef. Iulius-Dan Plaveti este președinte al Directoratului şi director general executiv
Hidroelectrica are un nou şef. Iulius-Dan Plaveti este președinte al Directoratului şi director general executiv
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis numirea lui Iulius-Dan Plaveti în funcția de președinte al Directoratului. Actualul CEO interimar Bogdan Badea a anunţat că se retrage din......
Preţul petrolului scade după ce Trump anunţă că discuțiile cu Iranul continuă
Preţul petrolului scade după ce Trump anunţă că discuțiile cu Iranul continuă
Preţurile petrolului au scăzut marţi după avansul de 5% consemnat în şedinţa anterioară, după ce Donald Trump a ...
Anunţ din Rusia pentru România: Nu vom lăsa fără răspuns decizia de a închide Consulatul General al Federaţiei Ruse din Constanţa
Anunţ din Rusia pentru România: Nu vom lăsa fără răspuns decizia de a închide Consulatul General al Federaţiei Ruse ...
Rusia nu va lăsa fără răspuns decizia neprietenoasă a României privind închiderea Consulatului General al Federaţiei ...
Atac masiv al Rusiei în Ucraina – Cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro şi Harkov
Atac masiv al Rusiei în Ucraina – Cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro şi Harkov
Bombardamente masive ale Rusiei în Ucraina au provocat cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro ...