Rafinăria Petrotel Ploiești pare a nu avea soarta celei din Bulgaria. Lukoil este cel mai mare client al Oil Terminal în 2025, iar contractele prevăd inclusiv import de țiței

Lukoil România este principalul client al Oil Terminal în 2025, compania care administrează terminalul petrolier din portul Constanța. Semn că, spre deosebire de situația mai tulbure din Bulgaria, rafinăria din România a rușilor, Petrotel Ploiești, pare a avea toate șansele unei funcționări normale în 2025, în condițiile actuale.
Mihai Nicuţ - mie, 01 ian. 2025, 19:30
Rafinăria Petrotel Ploiești pare a nu avea soarta celei din Bulgaria. Lukoil este cel mai mare client al Oil Terminal în 2025, iar contractele prevăd inclusiv import de țiței

Lukoil România are încheiate contracte cu o valoare totată de 78 de milioane de lei, pentru anul 2025, cu Oil Terminal, potrivit datelor companiei care administrează terminalul petrolier din Constanța remise Bursei. Contractul, cu o valoare care face din Lukoil cel mai mare client al Oil Terminal din punct de vedere valoric în anul care abia a început, este pentru” descărcare țiței din nave maritime și predare la Conpet pentru pompare la rafinărie, descarcare/încarcare benzină, motorină, pacură și produse chimice și petrochimice din/în nave maritime, barje fluviale, vagoane cisternă CF, autocisterne, depozitare țiței si produse petroliere”.

Asta înseamnă că, pe lângă importurile de produse rafinate necesare alimentării rețelei de peste 300 de benzinării din România, Lukoil va importa și țiței pentru funcționare rafinăriei pe care o deține la Ploiești, Petrotel. Rafinăria, care are o capacitate de circa 2,4 milioane de tone pe an, este ultima dintre cele trei de la noi din țară, în termeni de capacitate.

Pe locul 2 după Lukoil este OMV Petrom, cu o valoare de 72,2 milioane de lei, cu același tip de contract de import de petrol și carburanți, și pe următoarea poziție compania autohtonă Oscar Downstream (68 de milioane), pentru import de carburanți și produse petrochimice. Rompetrol, care operează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, are propriul său terminal marin de descărcare a petrolierelor.

Contractul semnat de Lukoil România cu Oil Terminal arată că grupul rus are de gând să continuea activitatea de rafinare în România, din moment ce contractul acoperă și importurile de țiței necesar rafinăriei din Ploiești, nu doar cele de carburanți. Poate fi un semnal că grupul rus nu are de gând să iasă de pe piața locală, așa cum ar urma să se întâmple în Bulgaria, acolo unde, potrivit mai multor informații “pe surse” ale Financial Times, negate însă de grup, Lukoil ar negocia deja vânzarea rafinăriei mari de la Burgas, singura din Bulgaria. Lukoil ar avea deja șapte oferte, iar una dintre ele – și singura de la o companie din Uniunea Europeană, ar fi venit de la compania petrolieră maghiară MOL, activă și în România, informație confirmată chiar de guvernul de la Budapesta.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...