Tesla a raportat pentru 2024 prima scădere anuală a vânzărilor, în contextul unei piețe a autoturismelor electrice dificilă

Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 02 ian. 2025, 17:31
Tesla a raportat pentru 2024 prima scădere anuală a vânzărilor, în contextul unei piețe a autoturismelor electrice dificilă

În predeschiderea şedinţei Bursei de la New York, acţiunile au scăzut cu 3%, investitorii fiind îngrijoraţi de efectele asupra livrărilor Tesla de pe urma intensificării concurenţei, a absenţei subvenţiilor pe unele pieţe din Europa şi a cheltuielilor reduse de consum în China.

În octombrie, înmatriculările de vehicule Tesla în Europa au scăzut cu 24%, SUV-ul Skoda Enyaq detronând Model Y şi devenind cel mai bine vândut EV în regiune, conform datelor companiei de cercetare a pieţei JATO Dynamics.

Preţurile mai scăzute şi stimulentele au afectat, anul trecut, marja de profit a Tesla, dar analiştii de pe Wall Street se aşteaptă la o redresare a cererii în 2025, pe fondul reducerii dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA (Fed).

În trimestrul patru din 2024, Tesla a livrat 471.930 de unităţi Model 3 şi Model Y, şi 23.640 de alte modele, inclusiv sedanul Model S, Cybertruck şi SUV-ul premium Model X. Compania a produs 459.445 de vehicule în ultimele trei luni din 2024.

Per total, Tesla a livrat, în ultimul trimestru al anului trecut, 495.570 de autovehicule, în timp ce analiştii se aşteptau la 503.269 de exemplare.

În 2024, compania a livrat 1,79 de milioane de maşini, un declin de 1,1% faţă de 2023, şi sub estimările analiştilor, de 1,806 milioane de unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...