Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 de miliarde de euro, în 2024

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 de miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în creştere cu 1,57% comparativ cu nivelul de 61,174 de miliarde de euro înregistrat la 30 noiembrie 2024, respectiv cu 3,96% faţă de 59,770 de miliarde de euro la 31 decembrie 2023, informează un comunicat al Băncii Centrale.
AGERPRES - vin, 03 ian. 2025, 14:23
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 de miliarde de euro, în 2024

În cursul lunii au avut loc intrări de 7,601 miliarde de euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor; alimentarea contului Comisiei Europene şi altele, scrie Agerpres.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 6,640 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8,356 de miliarde de euro, faţă de 8,399 de miliarde de euro la 30 noiembrie 2024 şi faţă de 6,213 miliarde de euro la 31 decembrie 2023.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2024 au fost de 70,491 de miliarde de euro, faţă de 69,573 de miliarde de euro la 30 noiembrie 2024 şi faţă de 65,983 de miliarde de euro la 31 decembrie 2023.

Plăţile scadente în luna ianuarie 2025 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 351 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
După trei ani consecutivi în care ponderea românilor de peste 16 ani care locuiesc la sat a scăzut, în 2025 trendul s-a inversat. 76.000 de persoane au ales să părăsească orașul pentru a......
Lanțul danez de magazine cu prețuri mici NORMAL intră în România și deschide într-o lună primele două unități din țară
Lanțul danez de magazine cu prețuri mici NORMAL intră în România și deschide într-o lună primele două unități din țară
Lanțul de retail danez NORMAL anunță că își continuă expansiunea în Europa și intră în această toamnă pe piața ...
Spania susține că deține dovezi cu privire la implicarea Rusiei și Israelului în criza migranților din Ceuta de la sfârșitul lunii iulie
Spania susține că deține dovezi cu privire la implicarea Rusiei și Israelului în criza migranților din Ceuta de la ...
Guvernul spaniol a susţinut marţi că deţine "dovezi" conform cărora "forumuri digitale" atât din Israel, cât şi din ...
Dragoş Pîslaru: Pe partea de grant, vom avea o absorbție pe suma nerambursabilă de 90% din PNRR
Dragoş Pîslaru: Pe partea de grant, vom avea o absorbție pe suma nerambursabilă de 90% din PNRR
România va avea o absorbţie din PNRR pe partea de grant de peste 90%, respectiv 13,56 - 13,57 de miliarde de euro nerambursabili ...