Olaf Scholz se opune unei creșteri masive a bugetului Apărării, idee formulată de liderul verzilor Robert Habeck

Cancelarul social-democrat Olaf Scholz a criticat marţi o propunere de creştere a cheltuielilor de apărare de la 2% la 3,5% din Produsul Intern Brut (PIB), adică peste cerinţele NATO, formulată de vicecancelarul ecologist Robert Habeck în vederea alegerilor legislative din februarie, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 ian. 2025, 17:27
Olaf Scholz se opune unei creșteri masive a bugetului Apărării, idee formulată de liderul verzilor Robert Habeck

„Ideea mi se pare oarecum insuficient de matură”, a declarat actualul şef al guvernului într-un interviu acordat revistei Stern.

„Aproape că dublează din nou bugetul apărării, făcându-l să crească de la aproape 80 de miliarde de euro la 140 de miliarde de euro, fără a spune spre ce vor fi îndreptaţi aceşti bani şi de unde vor veni. Cine va plăti această creştere? Cetăţenii?”, a adăugat Olaf Scholz.

Într-un interviu acordat vineri Der Spiegel, Robert Habeck, candidatul Verzilor pentru funcţia de cancelar, a declarat că o creştere masivă a bugetului apărării este necesară pentru a preveni ameninţarea exercitată de Rusia.

„Trebuie să cheltuim aproape de două ori mai mult pentru apărarea noastră pentru ca Putin să nu îndrăznească să ne atace”, a afirmat actualul ministru al economiei şi climei, spunând că doreşte astfel „să împiedice noi războaie”.

Într-un gest de ruptură cu cultura lor pacifistă, Verzii germani sunt cei mai fervenţi susţinători ai livrărilor de arme către Kiev de la începutul războiului în Ucraina.

Statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să aloce cel puţin 2% din PIB pentru apărarea lor, o regulă instituită în 2014 în siajul primului război ruso-ucrainean (în Donbas) şi a anexării Crimeei de către Moscova.

Potrivit NATO, 23 din cei 32 de membri ai Alianţei urmau să atingă sau să depăşească acest prag de 2% în 2024.

Este pentru prima dată cazul Germaniei, în timp ce Polonia este singura ţară care depăşeşte 4%, iar statele baltice se apropie sau depăşesc 3%.

După mai multe decenii de subfinanţare, Olaf Scholz a creat un fond special de 100 de miliarde de euro, la doar câteva zile după începerea războiului în Ucraina în februarie 2022, pentru a reînarma ţara şi a-i moderniza apărarea.

Dar experţii se îndoiesc că această anvelopă şi previziunile bugetare sunt suficiente pentru a menţine nivelul cheltuielilor germane pentru apărare la 2% din PIB.

Olaf Scholz refuză de asemenea să livreze Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune Taurus, lucru pe care îl justifică prin teama unei escaladări a tensiunilor cu Rusia şi se poziţionează în campania electorală ca un susţinător al reţinerii, în timp ce partidul său este în mod tradiţional înclinat spre dialog cu Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...