UE trebuie să fie pregătită de revenirea lui Trump la Casa Albă, spune comisarul Sejourne

Uniunea Europeană trebuie să fie gata să se apere împotriva măsurilor comerciale protecţioniste adoptate de alte ţări, inclusiv orice noi paşi făcuţi de Donald Trump după ce va reveni la Casa Albă la finele acestei luni, a declarat luni noul comisar european pentru Industrie, Stephane Sejourne, într-un interviu pentru Bloomberg TV.
AGERPRES - mie, 08 ian. 2025, 09:46
UE trebuie să fie pregătită de revenirea lui Trump la Casa Albă, spune comisarul Sejourne

Stephane Sejourne a precizat că blocul comunitar dispune de instrumente ofensive şi defensive pentru a-şi apăra industriile, inclusiv posibile tarife comerciale la importurile din America şi sprijin financiar pentru companiile europene, scrie Agerpres.

„La nivel global, pieţele sunt din ce în ce mai protecţioniste, ceea ce face industriile noastre necompetitive. Acest lucru trebuie rezolvat. Acesta este sfârşitul atitudinii de complezenţă a Europei”, a spus Stephane Sejourne.

Francezul Stephane Sejourne, a cărui poziţie în cadrul Comisiei Europene este cea de vicepreşedinte executiv pentru prosperitate şi strategia industrială, a adăugat că speră în continuare să îl convingă pe Trump că un război comercial va afecta companiile americane pentru că le va limita accesul pe piaţa UE, care numără 450 de milioane de consumatori. „Avem numai de pierdut de pe urma unui război comercial colectiv”, a spus Sejourne.

În întreaga lume, firmele nu au aşteptat data de 20 ianuarie 202, când va avea loc ceremonia de inaugurare a lui Trump, pentru a vedea care sunt ţările pe care le va lua la ţintă cu tarife vamale suplimentare, şi multe dintre firme se grăbesc să îşi trimită produsele în SUA prin intermediul unor lanţuri de aprovizionare supraaglomerate.

În 2018, Trump a luat prin suprindere Bruxelles-ul după ce a impus tarife la exporturile europene de oţel şi aluminiu. În replică, blocul comunitar a vizat anumite companii americane cu propriile sale tarife suplimentare, inclusiv la motociclete Harley-Davidson Inc. şi blugi Levi Strauss & Co.

De la venirea lui Trump la Casa Albă, în 2016, Uniunea Europeană a adoptat mai multe instrumente comerciale de apărare, inclusiv un instrument de răspuns la coerciţia economică.

„Sunt pregătit să analizez atât măsuri defensive cât şi ofensive, împreună cu colegii mei”, a spus Sejourne.

De asemenea, acesta a făcut un apel pentru o piaţă unică europeană mai importantă în industriile telecomunicaţii şi finanţe, apreciind că blocul comunitar trebuie să organizeze o dezbatere publică privind acest subiect.

Oficialul european a respins ideea unor noi împrumuturi comune pentru a finanţa nevoile industriale ale Europei, dar a lansat ideea unui fond de competitivitate care ar putea ajuta la plata pentru proiecte de infrastructură de care industrii tradiţionale, în special cea siderurgică şi industria auto, ar putea avea nevoie pentru a se decarboniza. De asemenea, Sejourne a spus că sectoarele de viitor, precum biotehnologia, ar putea avea nevoie de garanţii financiare pentru a-şi reduce costurile de finanţare.

„Nu există industrie auto sau industrie energetică eoliană fără oţel. Dacă vrem să fim capabili să le construim în Europa, autoturisme şi turbine eoliene în cadrul neutralităţi climatice, avem nevoie de o industrie siderurgică europeană”, a spus Stephane Sejourne.

Te-ar mai putea interesa și
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene ...
RebelDot, partener strategic de tehnologie și inovație din Cluj, intră pentru a treia oară în top FT1000, clasamentul realizat de Financial Times în parteneriat cu Statista, ce reunește......
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul cu Iranul reprezintă un șoc cu două tăișuri pentru inteligența artificială (AI), întrucât perturbă bazele ...
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Cererea actuală de putere de calcul este mare, iar puterea de procesare disponibilă devine tot mai limitată, în timp ...
Decizie-şoc. REALITATEA PLUS se închide – CNA a retras licenţa postului (Pagina de Media)
Decizie-şoc. REALITATEA PLUS se închide – CNA a retras licenţa postului (Pagina de Media)
Realitatea Plus se închide. Consiliul Naţional al Audioviualului a decis retragerea licenţei pentru televiziunea Realitatea ...