Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) va raporta probabil un profit record în 2024, de aproximativ 80 miliarde de franci elveţieni (87,79 miliarde de dolari), a anunţat joi instituţia, după ce a beneficiat de pe urma boom-ului de pe pieţele bursiere, a creşterii cotaţiei unciei de aur şi a aprecierii dolarului, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 09 ian. 2025, 15:37
Elveţia - Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni

Profitul aşteptat, conform datelor provizorii, este cel mai ridicat de când SNB a fost înfiinţată, în 1907, şi depăşeşte cu mult precedentul record, de 54 miliarde de franci elveţieni, din 2017, scrie Agerpres.

Banca Naţională a Elveţiei a înregistrat pierderi anuale de 3,2 miliarde de franci elveţieni în 2023 şi pierderi record de 132 miliarde de franci elveţieni în 2022.

Datele din 2024 sunt în linie cu estimarea economiştilor de la UBS, şi vor permite recompensarea acţionarilor SNB, a Guvernului central şi a guvernelor regionale, pentru prima dată în ultimii trei ani.

Anul trecut, SNB a făcut un profit de 67 miliarde de franci elveţieni de pe urma deţinerilor în valută, susţinute de evoluţiile foarte bune de pe pieţele bursiere – indicele MSCI World înregistrând un avans de 17% în 2024.

SNB deţine participaţii la giganţii americani din domeniul tehnologiei, cum ar fi Apple, Microsoft şi Amazon.

Aprecierea dolarului, moneda în care SNB deţine 39% din activele sale în valută, în valoare de 744 miliarde de franci elveţieni, a ajutat de asemenea la majorarea valorii câştigurilor obţinute de SNB în afara ţării, când sunt convertite în franci elveţieni.

Deţinerile de aur au adus Băncii Naţionale a Elveţiei un câştig de 21,2 miliarde de franci elveţieni, în condiţiile în care preţul metalului galben a crescut cu peste 27% anul trecut. SNB deţine 1,04 milioane tone de aur.

Poziţiile în franci elveţieni ale SNB au provocat instituţiei pierderi de 7,4 miliarde de franci elveţieni în 2024.

„Condiţiile au fost extrem de favorabile pentru SNB anul trecut, cu aprecierea dolarului şi preţurile mai ridicate la aur, care în mod normal nu se întâmplă în acelaşi timp, în timp ce pieţele bursiere au avut o evoluţie foarte bună. Este o situaţie extrem de neobişnuită, dar una extrem de favorabilă pentru profiturile SNB”, a apreciat economistul UBS Alessandro Bee.

Te-ar mai putea interesa și
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria de ampatament mărit Ghost Extended. Lansarea acestui proiect subliniază o......
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să o ia, în ciuda inflației în scădere
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să ...
Inflația în luna iunie s-a situat la 10,42% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o încetinire ...