NATO trebuie să se concentreze asupra flancului sudic pentru a contracara Rusia – Meloni

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să se concentreze mai mult asupra flancului său sudic şi asupra Africii, a declarat joi într-o conferinţă de presă şefa guvernului italian Giorgia Meloni, argumentând că Rusia şi-ar putea spori prezenţa în estul Libiei după prăbuşirea regimului sirian, aliat al Moscovei, potrivit Reuters.
AGERPRES - vin, 10 ian. 2025, 08:57
NATO trebuie să se concentreze asupra flancului sudic pentru a contracara Rusia - Meloni

Înlăturarea lui Bashar al-Assad în Siria, unde Kremlinul operează o bază aeriană şi o facilitate navală, a generat incertitudine cu privire la influenţa Rusiei în Orientul Mijlociu şi în Marea Mediterană, scrie Agerpres.

În ultimii doi ani, a spus Giorgia Meloni, ea a abordat cu aliaţii săi problema prezenţei Rusiei în Africa şi a îndemnat NATO să-şi consolideze prezenţa pe continent.

„Suntem foarte concentraţi pe flancul nostru estic, fără să realizăm că toate flancurile acestei alianţe sunt potenţial expuse şi în special cel sudic”, a insistat ea.

Kremlinul a declarat luna trecută că este în discuţii cu noii conducători ai Siriei cu privire la bazele sale şi că nu se retrage de acolo, dar Italia se teme că ar putea încerca să-şi consolideze prezenţa în altă parte.

„După căderea regimului Al-Assad, este rezonabil să credem că Rusia caută alte ieşiri (maritime) şi este rezonabil să credem că una dintre acestea ar putea fi Cirenaica”, a declarat Meloni reporterilor.

Regiunea Cirenaica, situată în estul Libiei între Golful Sirte şi Golful Bomba, se află sub controlul Armatei Naţionale Libiene (LNA) a generalului Khalifa Haftar, care a dezvoltat de-a lungul anilor legături strânse cu Kremlinul.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria prelucrătoare din România a înregistrat în august cea mai mare îmbunătăţire a condiţiilor de producţie din ultimii doi ani, indicele BCR PMI urcând la 51,1 puncte, de la 50,1......
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat ...
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...