Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant

Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite a votat joi pentru sancţionarea Curţii Penale Internaţionale (CPI) ca protest faţă de mandatul de arestare emis de aceasta împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi a fostului ministru al Apărării Yoav Gallant, acuzaţi de crime de război şi crime împotriva umanităţii în campania militară a Israelului în Gaza, transmite vineri Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 ian. 2025, 17:35
Camera Reprezentanților a SUA a votat în favoare unei legi prin care sunt impuse sancțiuni împotriva CPI, după emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant

Cu 243 de voturi pentru şi 140 împotrivă, Camera Reprezentanţilor a adoptat „Legea de contracarare a Curţii ilegitime”, care va sancţiona orice cetăţean străin care investighează, arestează, reţine sau inculpă cetăţeni ai SUA sau ai unui stat aliat, inclusiv Israelul, care nu sunt membre ale CPI.

În favoarea legii au votat, pe lângă 198 de republicani, şi 45 de democraţi. Niciun republican nu a votat împotrivă.

„America adoptă această lege pentru că un tribunal fantomă încearcă să îl aresteze pe prim-ministrul marelui nostru aliat, Israel”, a declarat republicanul Brian Mast, preşedintele republican al Comisiei pentru Relaţii Externe a Camerei, într-un discurs înaintea supunerii la vot.

Votul din Cameră, unul din primele de la reunirea noului Congres săptămâna trecută, scoate în evidenţă sprijinul puternic pentru Guvernul Israelului în rândul republicanilor preşedintelui ales Donald Trump, acum când aceştia controlează ambele camere legislative.

Prima administraţie Trump a impus sancţiuni împotriva CPI în 2020 ca răspuns la investigaţiile vizând crime de război în Afganistan, inclusiv acuzaţii de acte de tortură ale unor cetăţeni americani.

Sancţiunile respective au fost ridicate de administraţia democrată Biden, deşi secretarul de stat Antony Blinken a spus în luna mai că aceasta este dispusă să lucreze împreună cu Congresul pentru potenţiale noi sancţiuni împotriva CPI în legătură cu cererea procurorului instanţei de emitere de mandate de arestare pentru liderii israelieni.

În urmă cu cinci ani, procurorului de atunci al CPI, Fatou Bensouda, şi altor membri ai personalului Curţii le-au fost îngheţate conturile bancare şi cardurile de credit din SUA şi le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul american.

Noile sancţiuni adoptate de Camera Reprezentanţilor permit aplicarea acestora şi în cazul persoanelor care ajută activitatea CPI.

În decembrie, preşedintele CPI, judecătorul Tomoko Akane, le-a declarat celor 122 de state membre că „aceste măsuri vor submina rapid operaţiunile Curţii în toate situaţiile şi cazurile şi îi vor pune în pericol însăşi existenţa”.

Recent numitul lider al majorităţii republicane din Senat, John Thune, a promis examinarea rapidă a legii în această cameră a Congresului, astfel încât Trump să o poată promulga la scurt timp după preluarea mandatului.

Camera Reprezentanţilor, condusă tot de republicani, a votat şi în iunie în favoarea legii de sancţionare a CPI, dar textul nu a ajuns şi în Senat, controlat pe atunci de o majoritate democrată.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...