ONU anunță că anul 2024 a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor, cu o creştere medie de 1,55°C în raport cu epoca preindustrială

Anul 2024 a fost cel mai călduros înregistrat vreodată, cu o creştere medie de 1,55°C în raport cu epoca preindustrială, încununând un "deceniu extraordinar de temperaturi record", a avertizat vineri Organizația Națiunilor Unite, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 ian. 2025, 21:37
ONU anunță că anul 2024 a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor, cu o creştere medie de 1,55°C în raport cu epoca preindustrială

Chiar dacă acest lucru nu înseamnă sfârşitul Acordului de la Paris asupra climei, „temperaturile caniculare din 2024 cer o acţiune inovatoare în domeniul climei în 2025”, a cerut secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Anunţul a fost făcut de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) care a menţionat că 2024 a fost şi primul an în care încălzirea globală a depăşit 1,5 grade Celsius, un prag care ar putea duce la producerea unor dezastre climatice, conform Reuters.

OMM şi Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene au anunţat că schimbările climatice împing temperatura planetei la niveluri ce nu au fost niciodată suportate de omul modern.

„Anunţul de azi al Organizaţiei Meteorologice Mondiale este clar: Încălzirea globală este o realitate”, conform unui comunicat dat publicităţii de secretarul general al ONU Antonio Guterres. „Avem încă timp pentru a evita cele mai grave catastrofe climatice. Dar liderii trebuie să acţioneze acum”, se mai arată în comunicat.

Temperatura medie a planetei a fost în 2024 cu 1,6 grade Celsius mai ridicată decât în perioada 1850-1900, în ”epoca preindustrială”, conform C3S. Fiecare dintre ultimii zece ani a ocupat un loc în topul zece al celor mai călduroşi ani din istoria măsurătorilor meteorologice, conform OMM.

”Traiectoria este pur şi simplu incredibilă”, a declarat pentru Reuters directorul C3S, Carlo Buontempo, adăugând că fiecare lună din 2024 a fost cea mai călduroasă sau a doua ca nivel de căldură de la începutul înregistrărilor meteorologice.

Impactul schimbărilor climatice este în prezent vizibil pe fiecare continent, afectând oameni atât din ţări bogate, cât şi din cele mai sărace, susţine Reuters. Incendiile de vegetaţie care fac ravagii săptămâna aceasta în California au ucis 10 persoane şi au distrus sute de locuinţe. În 2024, Bolivia şi Venezuela s-au confruntat de asemenea cu incendii devastatoare, iar inundaţiile torenţiale au lovit Nepalul, Sudanul şi Spania, în timp ce mii de oamenii au murit în Mexic şi Arabia Saudită din cauza valurilor de caniculă.

Schimbările climatice agravează furtunile şi ploile torenţiale, întrucât o atmosferă mai caldă poate reţine mai multă apă, ceea ce duce la precipitaţii intense. Cantitatea de vapori de apă din atmosfera planetei noastre a atins un nivel record în 2024, mai notează Reuters.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...