Olaf Scholz este candidatul SPD pentru un nou mandat de cancelar

Social-democraţii germani (SPD) l-au confirmat pe cancelarul Olaf Scholz ca principal candidat al partidului în alegerile din februarie.
AGERPRES - S, 11 ian. 2025, 20:28
Olaf Scholz este candidatul SPD pentru un nou mandat de cancelar

Conform agenției germane dpa, doar câţiva delegaţi SPD au respins propunerea, Scholz având o susținere covârșitoare în încercarea sa de a căștiga un nou mandat de cancelar.

Scholz a fost nominalizat candidat pentru funcţia de cancelar de către conducerea partidului la sfârşitul lunii noiembrie după o dezbatere furtunoasă. Scrutinul anticipat a fost convocat în urma prăbuşirii coaliţiei tripartite condusă de Olaf Scholz, în noiembrie.

Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, a ales-o sâmbătă în unanimitate pe copreşedinta acestei formațiuni politice, Alice Weidel, drept candidat pentru funcţia de cancelar.

În timpul congresului AfD, o alianţă de activişti a declanșat ample proteste. Mai mulţi demonstranţi au blocat căile de acces şi doar o mică parte dintre cei aproximativ 600 de delegaţi au ajuns la locul de desfăşurare până la ora anunțată pentru începerea congresului.

Autorităţile erau pregătite pentru proteste violente, cu o prezenţă importantă a poliţiei, tunuri cu apă şi un elicopter care monitoriza situaţia. Poliţia a declarat că au existat încercări izolate de a sparge barierele la sosirea protestatarilor dimineaţa. Potrivit unui reporter dpa, a fost folosit gaz iritant pentru a dispersa protestatarii care au blocat maşinile poliţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...