Gazprom oferă chinezilor participaţii în terminalul de gaze naturale lichefiate din Vladivostok

Gazprom a propus companiilor chinezeşti preluarea unei participaţii în planificatul terminal de gaze naturale lichefiate din oraşul portuar Vladivostok şi contracte pentru livrarea de LNG în China, a anunţat marţi publicaţia rusă 'Vedomosti', citată de RIA Novosti.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 11:07
Gazprom oferă chinezilor participaţii în terminalul de gaze naturale lichefiate din Vladivostok

O sursă apropiată de negocierilor ruso-chineze a declarat că aceste firme, inclusiv China National Petroleum Corporation (CNPC), ar putea fi partenerii Gazprom în planificatul terminal de gaze naturale lichefiate, dar planurile nu au fost încă confirmate de autorităţi.

Negocierile sunt în stadiu preliminar, iar detaliile ar urma să fie discutate marţi, în timpul vizitei preşedintelui Vladimir Putin în China, susţine ‘Vedomosti’.

Preţul ar urma să fie similar pentru furnizarea de LNG din proiectul Sakhalin 2 către Japonia, care se ridica anul trecut la 512 dolari pe mia de metri cubi. Conform ‘Vedomosti’, preţul gazelor ar putea fi mai scăzut pentru China, la aproximativ 360-400 dolari pe mia de metri cubi.

Gazprom ar putea propune partenerilor străini preluarea unei participaţii de 49% în proiectul de la Vladivostok, a anunţat recent un oficial al Gazprom, Vitaly Markelov. Acesta a adăugat că firmele străine trebuie să achiziţioneze anual cel puţin şase milioane de tone LNG pentru a intra în proiect.

În urmă cu câţiva ani, Gazprom a oferit o participaţie în proiectul de la Vladivostok firmelor nipone Itochu, Japex, Marubeni, Inpex şi Cieco, dar discuţiile au eşuat.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...