CCR discută sesizarea PNL privind Legea insolvenţei

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri sesizarea parlamentarilor PNL despre Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Economica.net - mie, 21 mai 2014, 07:12
CCR discută sesizarea PNL privind Legea insolvenţei

În 22 aprilie, grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor a depus o sesizare la Curte referitoare la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Potrivit sesizării de neconstituţionalitate, Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă încalcă mai multe principii constituţionale precum: dreptul la proprietate, accesul liber şi neîngrădit la justiţie, dar şi obligativitatea respectării legilor în vigoare.

Proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost adoptat pe 15 aprilie de plenul Camerei Deputaţilor.

La aceaşi dată, PNL a anunţat că va sesiza CCR privind forma adoptată a Legii insolvenţei, susţinând că actul normativ încalcă dreptul la apărare al cetăţenilor.

‘Actul normativ încalcă dreptul la apărare al cetăţenilor, românii fiind obligaţi să plătească la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă pentru a afla că sunt parte într-o procedură judiciară şi pentru a putea ataca în instanţă eventualele hotărâri judecătoreşti pe care le consideră netemeinice’, se arăta într-un comunicat PNL remis AGERPRES.

Liberalii susţin că odată cu adoptarea iniţiativei, angajaţii marilor societăţi comerciale aflate în dificultate din cauza crizei economice sunt lăsaţi la mâna furnizorilor de electricitate şi de gaze, neplata facturilor în timpul procedurii de insolvenţă, după o perioadă de 90 de zile, ducând la sistarea aprovizionării cu energie şi gaze şi distrugând orice şansă a societăţii de a se redresa.

‘PNL atrage atenţia asupra acestui fapt mai ales că, dacă legea era în vigoare în această formă la momentul intrării Oltchim şi Arpechim în insolvenţă, societăţile ar fi fost date la fier vechi şi mii de locuri de muncă ar fi fost pierdute în mod iremediabil’, susţin liberalii.

Parlamentarii PNL au luat cuvântul în plenul Camerei Deputaţilor, arătând că introducerea urgentă a legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice ca parte integrantă a noii legi a insolvenţei reprezintă un element important şi necesar pentru dinamizarea economiei româneşti.

Insolvenţa persoanelor fizice a fost susţinută în cadrul dezbaterilor de reprezentanţii Consiliului Suprem al Magistraturii, precum şi de cei ai Ministerului Justiţiei.

‘Necesitatea completării cadrului normativ a fost convenită inclusiv în cadrul Comisiei juridice de către toţi reprezentanţii grupurilor politice, care au acceptat propunerea PNL pentru ca, în plen, majoritatea parlamentară formată din PSD, PC, UNPR şi UDMR să dea vot negativ pentru cererea de retrimitere la Comisie a actului normativ pentru o dezbatere mai amplă, în urma căreia persoanele fizice să beneficieze de un tratament egal şi nediscriminatoriu în materia insolvenţei’, mai preciza sursa citată.

PNL consideră că prin adoptarea Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă fără includerea prevederilor pentru persoanele fizice se perpetuează un dublu standard.

Te-ar mai putea interesa și
Agroland Business System și-a bugetat pentru 2024 vânzări nete consolidate de 344,6 milioane de lei și un profit operațional de 22,1 milioane de lei, în creștere cu aproape 100%
Agroland Business System și-a bugetat pentru 2024 vânzări nete consolidate de 344,6 milioane de lei și un profit operațional ...
Grupul Agroland Business System (BVB: AG) vizează pentru anul 2024, la nivel consolidat, vânzări nete în valoare de 344,6 milioane de lei, o creștere de 23% față de rezultatul obținut în......
Primăria Galați anunță că din 7 mai vor începe lucrările de renovare la Casa „Simion Gheorghiu”, un imobil emblematic pentru municipiu
Primăria Galați anunță că din 7 mai vor începe lucrările de renovare la Casa „Simion Gheorghiu”, un imobil emblematic ...
Primăria Municipiului Galați informează că de săptămâna viitoare, mai exact din 7 mai, vor începe lucrările pentru ...
Marcel Boloș: Statul va încasa pe 30 septembrie primele sume din impozitul pe marile averi
Marcel Boloș: Statul va încasa pe 30 septembrie primele sume din impozitul pe marile averi
Primele încasări din impozitul pe marile averi ar trebui să le avem la 30 septembrie, până atunci autorităţile locale ...
Tuborg România face o schimbare strategică de management. Yoav Bar preia poziția de CEO și fostul director Tzafrir Granat pleacă pe o funcție de conducere în cadrul companiei mamă CBC International
Tuborg România face o schimbare strategică de management. Yoav Bar preia poziția de CEO și fostul director Tzafrir Granat ...
Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar (foto) la conducerea ...