Patronul TikTok îi mulțumește lui Trump pentru angajamentul acestuia de a găsi o soluție privind activitatea aplicației în SUA

"Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Trump pentru angajamentul său de a colabora cu noi pentru a găsi o soluţie care să permită TikTok să rămână disponibilă în Statele Unite", a declarat vineri Shou Chew, şeful aplicaţiei, într-un videoclip privind platforma, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 18 ian. 2025, 09:30
Patronul TikTok îi mulțumește lui Trump pentru angajamentul acestuia de a găsi o soluție privind activitatea aplicației în SUA

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a transmis vineri că va lua o decizie cu privire la TikTok, dar are nevoie de ceva timp pentru a analiza situaţia, după ce Curtea Supremă a SUA a aprobat intrarea în vigoare a unei legi ce ameninţă cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei reţele de socializare dacă societatea chineză care o deţine nu vinde aplicaţia pentru SUA până pe 19 ianuarie, notează Reuters şi AFP.

Shou Chew este unul dintre invitaţii de onoare la ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales al SUA.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane (AHK România)
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane ...
Companiile germane continuă să investească în România, alegând piaţa locală pentru extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie, iar competitivitatea regională reprezintă un......
Taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie – Comisia Europeană a informat statele UE că va analiza introducerea unei taxe regionale pentru protejarea populaţiei
Taxă pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie – Comisia Europeană a informat statele UE că va analiza ...
Comisia Europeană va analiza posibilul impact al introducerii, la nivelul întregului bloc comunitar, a unei taxe pe profiturile ...
Super-polițistul burselor din Europa – Reformă crucială pentru UE
Super-polițistul burselor din Europa – Reformă crucială pentru UE
Miniştrii europeni de Finanţe, reuniţi la Luxemburg, au aprobat vineri înfiinţarea unui super jandarm bursier european, ...
Gigantul german Rheinmetall a cumpărat șantierul naval Damen din Mangalia, cu 138 de milioane de euro
Gigantul german Rheinmetall a cumpărat șantierul naval Damen din Mangalia, cu 138 de milioane de euro
CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, şi liderul pietei de restructurare si insolvență din România, ...