Lufthansa a încheiat preluarea a 41% din ITA Airways. Restul acțiunilor poate fi cumpărat în acest an

Operatorul aerian Deutsche Lufthansa AG a finalizat în acest week-end achiziția unei participații minoritare de 41% la transportatorul italian ITA Airways.
Robert Stan - lun, 20 ian. 2025, 08:50
Lufthansa a încheiat preluarea a 41% din ITA Airways. Restul acțiunilor poate fi cumpărat în acest an

Deutsche Lufthansa AG a anunțat că a încheiat achiziția unei participații minoritare la transportatorul italian ITA Airways, după ce a făcut o primă ofertă pentru concurentul său în ianuarie 2023.

Compania aeriană germană a convenit să preia o participație de 41% din ITA Airways, succesorul Alitalia, pentru suma de 325 de milioane de euro și își poate exercita opțiunea de a cumpăra restul acțiunilor chiar din cursul acestui an. Deocamdată, cele 59% dintre acțiuni rămase vor rămâne în posesia Ministerului italian al Economiei și Finanțelor.

„Prin investiția noastră vom consolida piața aviatică italiană și europeană și poziția grupului Lufthansa ca numărul unu în Europa”, a declarat Carsten Spohr, directorul general al Lufthansa.

Tranzacția în două etape reflectă eforturile Lufthansa de a obține o poziție mai puternică pe una dintre cele mai mari piețe de transport arian din Europa. Achiziția a fost atent controlată de Comisia Europeană, în special pentru efectele sale asupra călătoriilor pe distanțe lungi. De altfel, executivul comunitar european a impus condiţii dure pentru a se asigura că este menţinută o concurenţă eficientă, atât în privinţa zborurilor din Europa cât şi a legăturilor intercontinentale.

Pentru obţinerea aprobării Executivului comunitar, Lufthansa trebuie să cedeze drepturile de decolare şi aterizare pe aeroporturile din Milano şi Roma, unde compania britanică low-cost Easyjet vrea să devină operaţională din primăvară.

De asemenea, Lufthansa a încheiat acorduri cu concurenţii Air France-KLM şi grupul IAG (care include British Airways şi Iberia) pentru a le transporta pasagerii din Italia către huburile de transport din Paris şi Londra, în condiţii preferenţiale.

Tranzacția vine după două tentative nereuşite ale Lufthansa de a intra în capitalul Alitalia, în 2009 şi 2019. Acum, după preluarea celor 41 de procente, compania germană poate cumpăra și restul de 59% începând din 2025 până în 2033.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit imaginilor postate pe canalul YouTube dedicat. Amintim că UMB, grupul......
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...