TikTok interzis în SUA – China cere Statelor Unite să asculte „vocea raţiunii”

China a cerut luni Statelor Unite să asculte "vocea raţiunii" cu privire la subiectul TikTok, după intrarea în vigoare a unei legi care interzice aplicaţia în SUA, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 20 ian. 2025, 12:07
TikTok interzis în SUA - China cere Statelor Unite să asculte

„Sperăm că partea americană poate asculta vocea raţiunii şi poate oferi un mediu de afaceri deschis, echitabil, just şi nediscriminatoriu pentru entităţile de afaceri din toate ţările care operează în Statele Unite”, a declarat Mao Ning, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez al Afacerilor Externe, scrie Agerpres.

„TikTok este o aplicaţie foarte populară în rândul utilizatorilor americani şi este prezentă de mulţi ani în Statele Unite. A jucat un rol pozitiv în promovarea ocupării forţei de muncă şi în stimularea consumului în Statele Unite”, a subliniat ea în timpul unei conferinţe de presă.

Accesul la reţeaua de socializare a fost restabilit în Statele Unite duminică, la doar câteva ore după ce a fost suspendat ca urmare a intrării în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deţine să-şi vândă aplicaţia pentru SUA.

Într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare X (fostul Twitter), TikTok i-a mulţumit preşedintelui ales Donald Trump pentru că a asigurat furnizorii de servicii de internet şi magazinele de aplicaţii că nu li se vor aplica sancţiunile prevăzute de respectiva lege.

Duminică, Trump a anunţat că luni, imediat după învestire, va semna un ordin executiv ce va permite continuarea funcţionării reţelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că doreşte ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acţionariatul filialei americane a TikTok.

Semn al activităţii intacte a platformei cu peste 170 de milioane de utilizatori în Statele Unite, TikTok a fost imediat inundat duminică de videoclipuri care sărbătoreau această revenire.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...