Tensiunile din piața gazelor vor rămâne și în 2025

Consumul mondial de gaze naturale a atins un nivel istoric în 2024 și apetitul pentru gaze ar urma să continue să crească anul acesta, potrivit unui raport publicat, marți, de Agenția Internațională a Energiei (IEA), informează AFP.
AGERPRES - mar, 21 ian. 2025, 10:52
Tensiunile din piața gazelor vor rămâne și în 2025

Anul trecut, consumul mondial de gaze naturale a crescut cu 2,8%, sau 115 miliarde metri cubi, comparativ cu 2023, adică un avans superior ritmului mediu de creștere, de 2%, înregistrat între anii 2010 și 2020, a subliniat IEA, în ultimul său raport trimestrial privind piața gazelor.

În luna octombrie a anului trecut, IEA evalua la 4.200 miliarde de metri cubi consumul mondial de gaze în 2024.

Potrivit estimărilor preliminare, gazele au acoperit aproximativ 40% din creșterea cererii energetice mondiale, superioară oricărui alt combustibil, a precizat IEA. Gazele continuă să înlocuiască petrolul și produsele petroliere în diferite sectoare, precum transportul rutier pe distanțe lungi și sectorul producției de electricitate.

Cererea de gaze va continua să crească în 2025, în principal grație creșterii rapide a piețelor asiatice, a explicat IEA, care a adăugat însă că echilibrul pe piața mondială a gazelor rămâne fragil, în condițiile în care oferta rămâne limitată, iar tensiunile geopolitice continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor.

De asemenea, IEA subliniază că, deși oprirea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina, de la 1 ianuarie 2025, nu ar urma să reprezinte un risc iminent pentru securitatea aprovizionării Uniunii Europene, ar putea crește nevoile de importuri de gaze lichefiate ale UE și să pună presiuni asupra fundamentelor pieței în acest an.

Importurile europene de gaze lichefiate au scăzut cu 18% în 2024. Cu toate acestea, SUA și-au conservat titlul de cel mai mare furnizor de GNL pentru Europa, urmate de Rusia, ale cărei livrări spre Europa au crescut cu 17%. Belgia, Franța și Spania au fost responsabile pentru 85% din importurile totale de gaze lichefiate ale Europei provenite din Rusia, în 2024.

Agenția Internațională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului său Ali al-Zaidi în SUA, a anunţat duminică biroul său,......
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay, soluția națională complet digitală ...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre solicitările sale anterioare, dar că în continuare conține prevederi care diminuează veniturile
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România susţine că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul ...