Germanii de la SAP au depăşit pragul de 1.000 de angajaţi în România, la peste 20 de ani de la deschiderea operaţiunilor

SAP România, subsidiara locală a furnizorului german de soluții software, SAP SE, anunță că a depășit pragul de 1.000 de angajați.
Lidia Neagu - mar, 21 ian. 2025, 11:15
Germanii de la SAP au depăşit pragul de 1.000 de angajaţi în România, la peste 20 de ani de la deschiderea operaţiunilor

“Această etapă marchează nu doar un  punct de referinţă în evoluţia numerică, ci şi un salt semnificativ în capacitatea companiei de a sprijini transformarea digitală a clienţilor săi. Fondată pe 1 aprilie 2002, cu un nucleu iniţial de doar cinci angajaţi în Bucureşti, SAP România a evoluat constant pe parcursul celor peste două decenii de activitate, devenind o entitate cheie în cadrul SAP. Din 2005, odată cu obţinerea statutului de entitate juridică românească cu capital străin, compania a înregistrat o creştere accelerată, extinzându-şi prezenţa în două alte locaţii, pe lângă biroul din Bucureşti: în anul 2011 la Timişoara, iar în 2012 la Cluj-Napoca. De asemenea, în 2023, SAP a lansat în Bucureşti SAP Labs Site, parte a hub-ului regional SAP Labs SEE Hub”, se arată într-un comunicat al companiei.

În prezent, biroul central din București găzduiește 654 de angajați, cel din Timișoara numără 270 de specialiști, iar cel din Cluj-Napoca 124, aceștia având o vârstă medie de 35,5 ani. Dintre aceștia, 46% sunt femei. Anul trecut, echipa SAP România a crescut cu aproximativ 18% față de anul precedent, consolidând astfel poziția companiei ca un jucător de top pe piața locală și un centru de excelență în rețeaua SAP.

„Depășirea pragului de 1000 de angajați este o etapă semnificativă pentru SAP România și reprezintă o dovadă a talentului incredibil și a dedicării echipei noastre locale. Aceasta nu numai că subliniază angajamentul pe care îl avem față de piață, dar consolidează și capacitatea noastră de a susține transformarea digitală a clienților noștri. Suntem mândri să fim un catalizator pentru inovare și un contributor al ecosistemului tehnologic atât din România, cât și din numeroase țări la nivel global, iar pe măsură ce activitatea noastră continuă, rămânem fermi în misiunea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin intermediul inovațiilor noastre”, a declarat Diana David, Managing Director SAP România.

SAP România joacă un rol strategic important în cadrul activităților globale ale companiei. Subsidiara locală găzduiește unele dintre cele mai puternice echipe de Service Delivery și Managed Cloud Applications din Europa și una dintre cele mai bune echipe de Cloud Migration din lume, iar competențele echipelor din România în domenii precum AI, Data Science, Business Data Cloud, Business Processes și Business Technology Platform sunt recunoscute la nivel internațional. Numărând în prezent peste 1000 de angajați, SAP România livrează proiecte și oferă astfel plusvaloare clienților din întreaga lume.

Pentru a-și atinge obiectivele în piața locală, compania colaborează cu cele peste 20 de firme din ecosistemul de parteneri SAP din România, specializați în vânzarea și implementarea întregului portofoliu de soluții.

Te-ar mai putea interesa și
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la 90% din creanță
Soluție pentru evitarea insolvenței STB: Gruia Stoica, producătorul tramvaielor de la Pașcani, dispus să renunțe la ...
GRAMPET Group, din care face parte Electroputere VFU Pașcani – compania desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție pentru cele 40 de tramvaie destinate Capitalei și beneficiara unor......
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de la Londra (LSE) va introduce tranzacţiile non-stop anul viitor
Bursa de Valori de la Londra (LSE) şi-a anunţat marţi intenţia de a lansa LSE 24, un site pe care vor putea fi făcute ...
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România a pus în funcțiune 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice la Aeroportul Otopeni
PPC Blue România, parte a grupului PPC în România, a pus în funcțiune cele 7 stații de încărcare ultra-rapide pentru ...
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, deschide încă un magazin în România
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, deschide încă un magazin în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...