Trump amenință Rusia cu sancțiuni noi și foarte extinse dacă nu ajunge în scurt timp la un acord pentru încheierea războiului din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri Rusia şi ''alte ţări participante'' că va impune tarife, taxe vamale şi sancţiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, informează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 22 ian. 2025, 21:55
Trump amenință Rusia cu sancțiuni noi și foarte extinse dacă nu ajunge în scurt timp la un acord pentru încheierea războiului din Ucraina

În absenţa unui acord, ”nu am altă opţiune decât de a pune niveluri ridicate ale taxelor, tarifelor şi sancţiunilor asupra a orice este vândut Statelor Unite de către Rusia şi asupra diverselor alte ţări participante”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.

Liderul american nu a precizat numele ţărilor pe care le consideră participante.

„Este timpul SĂ SE GĂSEASCĂ UN ACORD”, a mai scris Trump pe Truth Social, dând totodată asigurări: „Eu nu caut să fac rău Rusiei. Eu iubesc poporul rus şi am avut întotdeauna o bună relaţie cu preşedintele Putin”.

Marţi, preşedintele american Donald Trump a apreciat ca „posibile” noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei. „Este posibil”, a declarat preşedintele Statelor Unite, întrebat despre acest subiect în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, reiterând că „războiul nu ar fi avut loc niciodată dacă aş fi fost preşedinte” la acea dată.

El a mai afirmat că Statele Unite vor „lua în considerare” continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.

Cu o zi înainte, Trump făcuse presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru dacă refuză să negocieze şi să încheie un acord de încetare a focului sau de pace cu Ucraina.

SUA au impus deja mai multe pachete de sancţiuni şi embargouri asupra importurilor din Rusia, care s-au redus considerabil, ajungând de la 4,3 miliarde de dolari în ianuarie-noiembrie 2023 la 2,9 miliarde în aceeaşi perioadă anul trecut.

Printre produsele importate de SUA din Rusia se numără în special îngrăşămintele şi metalele.

În ce îl priveşte pe preşedintele ucrainean, Donald Trump a estimat din nou că Zelenski doreşte „un acord”, insistând totodată că numărul victimelor războiului a fost în mare măsură subestimat.

SUA sunt primul susţinător militar al Ucrainei. Donald Trump criticase acest ajutor în timpul campaniei sale, însă după învestirea sa nu a spus în mod clar dacă intenţionează să îl menţină sau nu.

Rusia şi Ucraina caută să-şi consolideze poziţiile, aşteptând să afle mai mult despre intenţiile reale ale preşedintelui american.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” împotriva premierului şi ministrului apărării
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” ...
Ministerul polonez de Interne a anunţat duminică o reuniune de urgenţă a responsabililor Centrului Antiterorist şi Agenţiei de Securitate Internă (ABW), după ce poliţia ar fi primit......
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziţii directe în valoare de milioane ...
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile ...
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...