Românii se întorc la lactatele și băuturile premium, dar caută cele mai ieftine produse de bază. 60% dintre tranzacțiile din retail sunt generate de femei. Studiu

Consumatorii români fac„uptrading”, adică cumpără produse premium, mai scumpe, din categoriile lactate și băuturi și „downtrading” la produsele de bază, adică pun în coș cele mai ieftine branduri de pâine și ulei, potrivit unei analize Footprints AI, liderul pieței de retail media din România. De asemenea, rata de adopție a produselor noi este în creștere, mai ales în orașele mari.
Alina Stanciu - J, 23 ian. 2025, 10:39
Românii se întorc la lactatele și băuturile premium, dar caută cele mai ieftine produse de bază. 60% dintre tranzacțiile din retail sunt generate de femei. Studiu

Datele Footprints AI, companie care oferă servicii de retail media agențiilor și brandurilor, evidențiază un fenomen de „uptrading” în rândul consumatorilor români, care adoptă treptat produse premium, în special în categoriile de lactate și băuturi.  Cu toate acestea, „downtrading”-ul rămâne vizibil pentru produsele de bază, cum ar fi pâinea și uleiul, unde consumatorii prioritizează valoarea practică.

Rata de adopție a produselor noi este și ea în creștere, mai ales în orașele mari, unde diversitatea ofertelor stimulează interesul.

Cât despre tipologia consumatorului din magazine, din datele Footprints AI femeile generează aproape 60% din tranzacțiile din retailul românesc, în timp ce segmentul de vârstă 35-54 de ani domină consumul, beneficiind de stabilitate financiară și o preferință pentru produse de calitate. Familiile cu copii contribuie cu aproape 35% din vânzări, reflectând nevoile lor mai mari de consum.

În zonele urbane, cumpărăturile sunt mai frecvente dimineața, între orele 9:00 și 12:00, pentru produse proaspete, și între 10:00 și 13:00 pentru carne. În mediul rural, cumpărătorii preferă intervalul 12:00-16:00, datorită programului mai flexibil, subliniind diferențele de comportament între mediile urbane și rurale.

Românii pun în coș mai multă carne congelată iarna, iar cei între 18 și 24 de ani cumpără mai multe gustări rapide și băuturi energizante. Zilele în care se cumpără cel mai mult sunt cele de salariu, adică în datele de 5 și 20 ale lunii, iar rereinnoirea stocurilor consumatorilor se face luni și marți.

Analiza Footprints este bazată pe datele retailerilor din ecosistemul Footprints AI din România, comportamentul de cumpărare din magazine și online în 2024. Footprints AI operează cea mai extinsă rețea de retail media din România, cu acces la date reale și anonimizate de la peste 8,5 milioane de consumatori români.

Toate aceste provocări și schimbări, alături de alte informații-cheie despre obiceiurile de consum ale românilor, vor fi dezbătute la Retail Media Summit 2025, primul  eveniment de acest fel din Europa Centrală și de Est, care va avea loc la București.

La nivel global, industria retail media este estimată să atingă peste 100 de miliarde de dolari până în 2026, conform Boston Consulting Group. În România și în regiune, acest domeniu este încă emergent.

 

Te-ar mai putea interesa și
Record în Germania – „Cel mai mare elan antreprenorial”, peste 3.000 de startup-uri înfiinţate în prima jumătate din 2026, mai multe decât în tot anul 2024
Record în Germania – „Cel mai mare elan antreprenorial”, peste 3.000 de startup-uri înfiinţate în prima ...
Germania a înregistrat un număr record de startup-uri în prima jumătate a anului, inteligenţa artificială ajutând antreprenorii să lanseze afaceri mai rapid şi cu mai puţin capital, arată......
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru extinderea rețelei de-a lungul coridorului cheie din Europa Centrală
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a finalizat un proiect susținut de UE pentru ...
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Mandatul de director general al Băncii Transilvania al lui Ömer Tetik a fost prelungit până în 2030, a anunțat banca.
Producția de petrol a Emiratelor Arabe Unite crește la niveluri record după ieșirea din OPEC
Producția de petrol a Emiratelor Arabe Unite crește la niveluri record după ieșirea din OPEC
Emiratele Arabe Unite nu pierd timpul și profită de ieșirea din OPEC, producția de țiței crescând deja la peste 3,8 ...