Planul pentru reluarea producţiei de energie nucleară în Italia va fi gata până la finele lui 2027

Italia intenţionează să finalizeze, până la sfârşitul lui 2027, un plan care să permită reluarea producţiei de energie nucleară, care a fost interzisă în urmă cu aproape 40 de ani, a declarat ministrul italian al Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, într-un interviu publicat joi de cotidianul Il Sole 24 Ore, preluat de Reuters.
AGERPRES - J, 23 ian. 2025, 13:58
Planul pentru reluarea producţiei de energie nucleară în Italia va fi gata până la finele lui 2027

Guvernul de centru-dreapta condus de Giorgia Meloni consideră că reactoarele modulare mici şi noile reactoare modulare ar putea contribui la decarbonizarea celor mai poluante industrii din Italia, precum producţia de oţel, sticlă şi faianţă, scrie Agerpres.

Centralele nucleare au fost interzise în Italia după referendumurile din 1987 şi 2011, însă Guvernul de la Roma lucrează acum la elaborarea unor reguli care să permită ridicarea interdicţiei prin utilizarea celor mai noi tehnologii din domeniul energiei nucleare.

„Italia este gata să revină la energia nucleară, o alegere crucială care nu va înlocui regenerabilele ci le va completa, asigurând un mix energetic echilibrat şi sustenabil”, a spus Gilberto Pichetto Fratin, adăugând că o variantă preliminară a actului normativ ar urma să fie supusă aprobării cabinetului în cursul următoarelor două săptămâni.

În luna septembrie a anului trecut, acelaşi Gilberto Pichetto Fratin spunea că Italia vrea să pună la punct regulile care să permită construcţia de noi centrale nucleare până la începutul lui 2025 şi îşi exprima speranţa că Parlamentul de la Roma va fi în măsură să aprobe legislaţia preliminară în 2025.

Autorităţile italiene estimează că, dacă energia nucleară ar avea o pondere de cel puţin 11% în mixul energetic, ar putea face economii de 17 miliarde de euro la costurile cu decarbonizarea economiei până în 2050.

Pichetto Fratin a precizat că Planul naţional de energie şi climă al Italiei estimează că ponderea energiei nucleare în mixul energetic ar putea ajunge până la 22%.

Italia şi-a păstrat expertiza crucială în sectorul nuclear. Compania de utilităţi Enel, controlată de statul italian, operează centrale nucleare în Spania iar grupul energetic Eni investeşte într-un proiect care vizează construirea unui reactor de fuziune nucleară în SUA.

Tot anul trecut, Pichetto Fratin a spus că Italia poartă discuţii cu mai multe companii, inclusiv cu grupul american Westinghouse şi cel francez EDF, drept posibili parteneri pentru o firmă sprijinită de statul italian care să construiască reactoare nucleare de ultimă generaţie. De asemenea, companiile Enel, Ansaldo şi firma din domeniul apărării Leonardo, sunt în negocieri pentru a înfiinţa o companie sprijinită de stat care să construiască reactoare nucleare în Italia, a dezvăluit Gilberto Pichetto Fratin.

Te-ar mai putea interesa și
Reguli noi pentru marile companii din România – Dosarul preţurilor de transfer la ANAF va fi depus anual, din 2026 (PwC)
Reguli noi pentru marile companii din România – Dosarul preţurilor de transfer la ANAF va fi depus anual, din 2026 ...
Marii contribuabili vor avea obligaţia să depună anual, în format electronic, dosarul preţurilor de transfer pentru tranzacţiile aferente anului 2026, în baza noilor ordine publicate de ANAF,......
Record în Germania – „Cel mai mare elan antreprenorial”, peste 3.000 de startup-uri înfiinţate în prima jumătate din 2026, mai multe decât în tot anul 2024
Record în Germania – „Cel mai mare elan antreprenorial”, peste 3.000 de startup-uri înfiinţate în prima ...
Germania a înregistrat un număr record de startup-uri în prima jumătate a anului, inteligenţa artificială ajutând ...
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru extinderea rețelei de-a lungul coridorului cheie din Europa Centrală
OMV Petrom a ajuns la 1.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice. A finalizat un proiect cu bani europeni pentru ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a finalizat un proiect susținut de UE pentru ...
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Anunț de la cea mai mare bancă din România: Ömer Tetik a primit un nou mandat de top. Până când va conduce instituția
Mandatul de director general al Băncii Transilvania al lui Ömer Tetik a fost prelungit până în 2030, a anunțat banca.