UE este gata de negocieri cu SUA în faţa posibilelor tensiuni comerciale

Uniunea Europeană este "gata să discute cu noua administraţie" în faţa unor posibile tensiuni comerciale cu Statele Unite ale Americii, a declarat joi ambasadoarea UE la Washington, Jovita Neliupsiene, după ce Donald Trump a declarat că blocul comunitar tratează SUA "în mod nedrept", relatează AFP.
AGERPRES - vin, 24 ian. 2025, 10:36
UE este gata de negocieri cu SUA în faţa posibilelor tensiuni comerciale

„Suntem pregătiţi să discutăm cu noua administraţie cum ne putem consolida relaţiile, fie că este vorba despre energie, apărare, comerţ (…) sau orice alt sector”, a asigurat Neliupsiene într-un discurs în faţa presei.

„Din punctul de vedere al Statelor Unite, UE ne tratează foarte nedrept, foarte rău”, a declarat Donald Trump mai devreme, într-un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia, scrie Agerpres.

„Menţinem relaţii comerciale şi de investiţii strânse, coordonate şi echilibrate”, a remarcat ambasadoarea UE.

Donald Trump a acuzat în special blocul că impune SUA „taxe şi taxe vamale” Statelor Unite, care „îngreunează foarte mult importul produselor în Europa”, în timp ce cei 27 „îşi vând produsele în Statele Unite”.

În răspuns, ambasadoarea UE a mai menţionat între altele că Uniunea Europeană este „cel mai mare consumator de gaz natural lichefiat american” şi că „europenii sunt printre cei mai mari consumatori de mărci americane, ca Tesla şi Apple”.

„În acelaşi timp, UE se numără printre primele trei destinaţii de export pentru 46 de state americane, iar investiţiile UE la nivel naţional susţin milioane de locuri de muncă din SUA”, a subliniat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ce naviga în largul Omanului, a anunţat în noaptea de luni spre marţi......
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o ...
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...