Zborul Wizz Air de vineri de la Budapesta la Abu Dhabi a fost deviat la Bucureşti în urma unei defecțiuni tehnice, precizează compania

Zborul Wizz Air W62357 de la Budapesta la Abu Dhabi deviat vineri la Bucureşti a avut drept cauză o indicaţie de defecţiune tehnică, iar după schimbarea aeronavei şi a echipajului cursa a fost reluată, la ora 13:22, au transmis reprezentanţii companiei.
AGERPRES - vin, 24 ian. 2025, 22:01
Zborul Wizz Air de vineri de la Budapesta la Abu Dhabi a fost deviat la Bucureşti în urma unei defecțiuni tehnice, precizează compania

„Wizz Air confirmă că zborul său W62357 de la Budapesta la Abu Dhabi din data de 24 ianuarie a fost deviat la Bucureşti din cauza unei indicaţii de defecţiune tehnică, iar aeronava a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti. În urma schimbării aeronavei şi a echipajului, zborul a fost reluat spre Abu Dhabi la ora 13:22”, au spus aceştia.

Oficialii Wizz Air au dat asigurări că siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei reprezintă întotdeauna prioritatea principală a companiei.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconvenient cauzat şi mulţumeşte tuturor pasagerilor pentru răbdare şi înţelegere, deoarece ne menţinem angajamentul de a oferi o experienţă de călătorie fără probleme pentru toţi”, au adăugat ei.

Două aeronave aparţinând companiilor Ryanair şi Wizz Air au solicitat vineri aterizare pe Aeroportul Otopeni, în cazul primei aeronave fiind vorba de aterizare de urgenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Teo Postelnicu, aeronava Ryanair Otopeni – Marsilia a decolat la 10:51 de pe aeroportul Otopeni, având 194 de pasageri la bord.

„Pentru aeronava Ryanair, pe aeroport s-a format dispozitivul.de urgenţă, format din pompierii aeroportului şi ambulanţa aeroportului”, a precizat Teo Postelnicu, pentru Agerpres.

În cazul aeronavei Wizz Air, aceasta a decolat de la Budapesta la.08:14, ora locală, către Abu Dhabi.

„Urmează şi aceasta să aterizeze pe aeroportul Otopeni, însă nu este o aterizare de urgenţă”, a precizat Teo Postelnicu.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...