Mexicul anunță că va colabora cu SUA pentru a-și primi cetățenii expulzați de noua administrație Trump

Guvernul mexican s-a declarat vineri gata să coopereze pentru a primi cetăţenii săi expulzaţi din Statele Unite ale Americii, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a promis o ofensivă anti-imigraţie, informează sâmbătă AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 25 ian. 2025, 09:45
Mexicul anunță că va colabora cu SUA pentru a-și primi cetățenii expulzați de noua administrație Trump

„Vom accepta întotdeauna cu braţele deschise sosirea de mexicani şi mexicance pe teritoriului nostru”, a subliniat Ministerul Afacerilor Externe al Mexicului într-un comunicat, după ce Casa Albă a anunţat că Ciudad de Mexico a acceptat „patru zboruri într-o zi” de cetăţeni expulzaţi.

Guvernul mexican nu a confirmat însă nici sosirea zborurilor, nici un acord pentru primirea unui număr definit de avioane transportând persoane expulzate.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a salutat, într-un mesaj pe X, că „Mexicul a acceptat ieri (joi) un număr record de 4 zboruri de expulzare într-o zi!”.

„Aceste măsuri se adaugă reconducerii nelimitate spre frontiera terestră, expulzării de non-mexicani” şi restabilirii unui program american ce îi încurajează pe migranţi să rămână în Mexic în aşteptarea unui răspuns la cererea lor de azil.

„Mexicul întreţine relaţii foarte bune cu guvernul SUA şi noi vom coopera cu respectarea suveranităţii noastre asupra unui larg evantai de probleme, inclusiv a migraţiei”, a adăugat ministerul mexican.

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum (foto), a propus săptămâna trecută furnizarea unei „asistenţe umanitare” şi apoi organizarea „repatrierii” cetăţenilor vizaţi de primele măsuri ale administraţiei lui Donald Trump.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o campanie care a exploatat mecanismele integrate de actualizare software....
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...