Milionarul Simion Apreutese intră pe piața de retail cu primul proiect imobiliar lângă București, la Crevedia

Simion Apreutese, proprietarul companiei de transport International Alexander Holding, Silviu Grigorescu, Liviu Arnăutu și mai mulți bancheri au finalizat construcția Crevedia Retail Park, o investiție de 15 milioane de euro.
Andrada Ghira - lun, 27 ian. 2025, 11:20
Milionarul Simion Apreutese intră pe piața de retail cu primul proiect imobiliar lângă București, la Crevedia

REPACO Capital și Weststar Real Estate au deschis Crevedia Retail Park, un strip-mall cu o suprafață de 11.400 de mp în Crevedia, închiriată în totalitate.

Cel mai mare chiriaș al proiectului este lanțul românesc de magazine Annabella, cu un magazin de 1.800 de mp și care vine astfel tot mai aproape de piața din București.

Printre ceilalți chiriași se numără CCC, Deichmann, DM, Dr Max, New Yorker, Sinsay, Noriel, JYSK, KiK, Pepco, TEDi.

Crevedia Retail Park este cel mai amplu proiect de dezvoltare imobiliară la care au participat, până în prezent, REPACO Capital, firmă deținută de GELD Capital Management și Muntenia Engineering & Construction, în parteneriat cu Weststar Real Estate, una dintre companiile de investiții imobiliare ale International Alexander Holding (IAH), deținută de familia Apreutese. Consultanța pentru proiect a fost oferită de CEE Estate.

De asemenea, familia Apreutese a finalizat cu succes faza de construcție a depozitelor logistice de clasa A, în Arad și Timișoara. Recent, compania a demarat și un proiect rezidențial de 6 blocuri – Britwood 144,  cu design modern și funcțional, într-o zona de interes din nordul Bucureștiului (strada Iancu Nicolae nr. 144), în vecinătatea grădinițelor și școlilor private de prestigiu. Acest proiect rezonează prin simplitate și bun gust și validează valorile de unitate și familie, fiind doar un prim pas din planul de dezvoltări rezidențiale ale companiei ANSI, parte din grupul de firme IAH.

REPACO Capital are în derulare alte proiecte de dezvoltare imobiliară a unor parcuri de retail: două aflate în faza de construcție, la Curtea de Argeș (6.100 mp) și Breaza (3.100 mp), iar alte două aflate în procesul de autorizare, la Timișoara (4.500 mp) și Brașov (5.500 mp).

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta Drujba pentru tranzitul de petrol rusesc
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta ...
Ungaria va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit de UE Ucrainei dacă această ţară nu permite redeschiderea conductei Drujba, prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria şi......
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Aproape 50 de companii aparent fără legături între ele au fost implicate în coordonarea unor operațiuni menite să ...
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația Trump
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația ...
Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană (foto) a accelerat în decembrie, cel mai ...
Coșmarului orașului din România rămas de patru luni fără apă potabilă se prelungește. Bacteria a fost depistată din nou în rețeaua din Curtea de Argeș
Coșmarului orașului din România rămas de patru luni fără apă potabilă se prelungește. Bacteria a fost depistată ...
Locuitorii din municipiul Curtea de Argeș și câteva comune limitrofe sunt departe de a scăpa de criza apei, care nu le ...