Danezii iau în serios amenințarea americană și trimit drone și trei nave suplimentare în Groenlanda

Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord. În plus, danezii vor trimite drone și trei nave noi în Groenlanda, relatează AFP și Agerpres, citate de Hotnews.
Economica.net - mar, 28 ian. 2025, 08:43
Danezii iau în serios amenințarea americană și trimit drone și trei nave suplimentare în Groenlanda

„Nivelul de amenințare în Arctica și Atlanticul de Nord s-a agravat. Prin urmare, trebuie să consolidăm semnificativ prezența apărării în aceste regiuni”, a declarat ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, într-un comunicat, într-un moment în care președintele american Donald Trump a afirmat că dorește să cumpere Groenlanda pentru a-și asigura securitatea.

Guvernul danez promite astfel că va trimite trei nave noi în Arctica, drone suplimentare cu rază lungă de acțiune echipate cu capacități de obținere de imagini avansate și o întărire a capacității satelitare.

El precizează că acest program, încheiat cu principalele partide politice daneze, a fost elaborat în „strânsă colaborare” cu Groenlanda și Insulele Feroe, două teritorii autonome daneze.

„Achiziția de noi nave arctice este o prioritate majoră. Ele sunt foarte importante pentru securitatea groenlandezilor”, a reacționat Vivian Motzfeldt, responsabilă de Afaceri Externe în cadrul guvernului Groenlandei, în cadrul unei conferințe de presă cu ministrul danez.

Groenlanda, care încearcă să-și obțină independența față de Danemarca, este în special în atenție din cauza locației sale strategice. Statele Unite au o bază activă în nord-vestul insulei, la Pituffik. Groenlanda este cea mai scurtă traiectorie pentru un tir de rachete către Rusia.

Chiar înainte de Crăciun, Donald Trump a apreciat că controlul asupra teritoriului autonom danez este „o necesitate absolută” „pentru securitatea națională și libertate în întreaga lume”.

Groenlanda, teritoriu autonom ale cărui politici externă și de securitate, justiția și moneda depind de Danemarca, a reiterat de nenumărate ori că nu este de vânzare. La o zi după revenirea lui Trump la putere, prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a insistat asupra faptului că locuitorii insulei „nu vor să fie americani”.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către Allianz Țiriac, firmă fondată de Ion Țiriac și al doilea mare jucător......
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...