Viktor Orban: Ungaria va bloca sancţiunile UE împotriva Rusiei dacă nu se reia tranzitul gazului rusesc prin Ucraina

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a ameninţat vineri că va bloca următoarea prelungire a sancţiunilor UE împotriva Rusiei dacă Bruxellesul nu va ajuta la reluarea tranzitului de gaz rusesc prin Ucraina, care a fost oprit la 1 ianuarie, relatează Reuters.
AGERPRES - vin, 31 ian. 2025, 12:45
Viktor Orban: Ungaria va bloca sancţiunile UE împotriva Rusiei dacă nu se reia tranzitul gazului rusesc prin Ucraina

Orban a declarat pentru postul de radio public ungar că decizia Ucrainei de a opri tranzitul de gaz rusesc către Europa Centrală şi creşterea de preţuri care a urmat sunt „inacceptabile”, scrie Agerpres.

Exporturile de gaz ruseşti prin conducte de pe teritoriul Ucrainei au încetat când acordul de tranzit a expirat. Kievul a refuzat să negocieze un nou acord de tranzit în condiţiile în care războiul său împotriva Rusiei se apropie de finalul celui de al treilea an.

„Ucraina nu este dispusă să lase gazul rusesc să tranziteze teritoriul său pentru a ajunge în Europa Centrală şi din acest motiv provoacă creşterea preţului gazului… acest lucru este inacceptabil”, a declarat Orban.

Acesta este motivul pentru care Ungaria a cerut garanţii UE în privinţa securităţii sale energetice în această săptămână, a adăugat el.

Orban a mai spus că, dacă fluxurile de gaze nu se reiau, Ungaria îşi va folosi dreptul de veto la următoarea prelungire a sancţiunilor pe care Uniunea Europeană le-a impus împotriva Rusiei din cauza războiului.

„Între alte lucruri, Comisia a promis să rezolve problema repornirii tranzitului de gaz rusesc de către ucraineni. Dacă aceasta nu va furniza rezultatele asupra cărora am convenit, atunci sancţiunile vor fi înlăturate”, a spus el.

UE şi-a prelungit luni sancţiunile după ce Ungaria a renunţat la blocarea deciziei în schimbul unei declaraţii privind securitatea energetică.

Comisia a precizat că este „gata să continue discuţiile cu Ucraina privind aprovizionarea Europei prin sistemul de gazoducte din Ucraina, în conformitate cu obligaţiile internaţionale ale Ucrainei. În acest context, Comisia este gata să asocieze Ungaria în acest proces (alături de Slovacia)”.

Comisia Europeană nu a comentat până în prezent afirmaţiile lui Orban.

Menţinerea sancţiunilor necesită aprobare unanimă din partea statelor UE o dată la fiecare şase luni pentru a fi prelungite.

Aprovizionarea cu gaz rusesc a Ungariei are loc prin gazoductul Turkstream din sud, nu prin Ucraina, dar Orban continuă să afirme că ruta ucraineană este importantă pentru Ungaria, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...