Prima gară din România încorporată într-un proiect imobiliar gigant VIDEO

Dezvoltatorul Iulius a publicat primele imagini cu viitorul proiect imobiliar de la Constanța, care se va construi pe fosta platformă a Terminal Oil din apropierea gării și pentru care e nevoie de o investiție de peste 800 de milioane de euro.
Andrada Ghira - vin, 31 ian. 2025, 14:14
Prima gară din România încorporată într-un proiect imobiliar gigant VIDEO

Conceptul proiectului este dezvoltat de o echipă a biroului de arhitectură Foster + Partners, coordonată de arhitecții Maximilian şi Daniel Zielinski, care se vor ocupa și de proiectul de remodelare al Palas Iași.

Pentru demararea acestui proiect e nevoie mai întâi de cel mai amplu demers de decontaminare realizat în România, cu amenajarea și dotarea unor laboratoare de specialitate, infrastructură de cercetare cu impact național. Terenul pe care urmează să se construiască proiectul are o suprafață de 38 de hectare.

Proiectul va fi unul integrat, cu diverse componente, precum spații culturale, educaționale, retail, funcțiuni și servicii de utilitate publică, entertainment, facilități sportive și de recreere, parc și grădină botanică, office, soluții pentru conectivitatea și mobilitatea pietonală, velo și auto. Investiția este de 800 de milioane de euro.

Se mută gara din Constanța

În plus, propunerea pentru noul proiect are în vedere mutarea gării din Constanța chiar în mijlocul proiectului de regenerare urbană. Este primul proiect de acest gen în România. În trecut au mai fost discuții de transformare a Gării de Nord din București pe modelul mai multor exemple din alte țări.

„Prin îndepărtarea șinelor ferate existente, consolidarea, modernizarea și mărirea capacității acestora, deschidem noi posibilități de conectivitate, creăm o nouă inimă în Constanța, stimulând creșterea orașului. Mai mult decât un simplu nod de transport, noua gară, mutată central, este o poartă către noi posibilități”, se arată în descrierea video a proiectului.

Clădiri și spații publice vor fi centrate în jurul noii gări și a pieței centrale. Vechea gară va fi parte dintr-o piațetă și se va transforma în muzeu. În plus, silozurile existente vor fi folosite pentru a crea un spațiu spectaculos de teatru în aer liber.

Cum arată din Constanța

gara constanta

Foto gara actuală din Constanța: Economica.net 

gara constanta

gara constanta

gara constanta

gara constanta

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Prelungirea Ghencea: Primăria Capitalei anunță când se finalizează lucrările pe fiecare tronson
FOTO Prelungirea Ghencea: Primăria Capitalei anunță când se finalizează lucrările pe fiecare tronson
Proiectul de lărgire din Prelungirea Ghencea a intrat în linie dreaptă, anunță vineri Primăria Municipiului București. Lucrările au luat avânt și au termene clare pentru fiecare tronson în......
Care sunt ţările cu cele mai bune sisteme de pensii – Marsh CFA Institute Global Pension Index 2026
Care sunt ţările cu cele mai bune sisteme de pensii – Marsh CFA Institute Global Pension Index 2026
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri ...
Ciprian Ciucu, interesat de importanța industriei de dezvoltare de jocuri video pentru București
Ciprian Ciucu, interesat de importanța industriei de dezvoltare de jocuri video pentru București
Primarul General al Municipiului București, Ciprian Ciucu, participă la Gaming & Esports Summit 2026, într-un panel dedicat ...
OPPO lansează seria Find X10 în România
OPPO lansează seria Find X10 în România
OPPO lansează pe piața din România cele mai noi smartphone-uri flagship: Find X10 și Find X10 Pro Max. Concepută pentru ...