Cinci state arabe resping categoric orice plan de strămutare forțată a palestinienilor din Fâșia Gaza, idee enunțată de Donald Trump

Miniştrii Afacerilor Externe din Egipt, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Qatar au respins sâmbătă, în cadrul unei reuniuni de la Cairo, orice strămutare forţată a palestinienilor, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 01 feb. 2025, 17:10
Cinci state arabe resping categoric orice plan de strămutare forțată a palestinienilor din Fâșia Gaza, idee enunțată de Donald Trump

Această reuniune intervine după ce preşedintele american, Donald Trump, a evocat ideea de a-i muta pe palestinienii din Fâşia Gaza în Iordania şi Egipt.

Miniştrii arabi au declarat, de asemenea, că vor să coopereze cu Donald Trump pentru o soluţie a două state la conflictul israeliano-palestinian, potrivit unei declaraţii comune.

Ei au respins „orice atingere adusă drepturilor inalienabile” ale palestinienilor, indiferent că este vorba despre „colonizare, expulzare, demolarea caselor, anexare şi depopulare (…) prin strămutare, transfer încurajat sau dezrădăcinarea de pe pământul lor”.

Egiptul şi Iordania, doi aliaţi cheie ai SUA, şi-au exprimat deja dezacordul cu ideea lui Trump, de „a goli”, potrivit termenilor săi, Fâşia Gaza, unde un armistiţiu a intrat în vigoare la 19 ianuarie, după 15 luni de război între Hamas şi Israel.

Miercuri, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat că „strămutarea poporului palestinian de pe pământul său este o nedreptate la care nu putem lua parte”.

Sâmbătă, cei cinci şefi ai diplomaţiilor au afirmat că „se bucură să lucreze cu administraţia Trump pentru a ajunge la o pace justă şi globală în Orientul Mijlociu, conform soluţiei celor două state”, care prevede coexistenţa unui stat palestinian alături de un stat israelian.

Secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, şi Hussein al-Sheikh, secretarul general al comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, au participat la reuniune.

La două zile după ce Israelul a rupt toate legăturile cu principala agenţie ONU de ajutorare a palestinienilor, UNRWA, cei cinci miniştri au subliniat „rolul pivotal, indispensabil şi de neînlocuit” al agenţiei şi au respins „categoric orice tentativă de a-i limita rolul”.

Te-ar mai putea interesa și
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o campanie care a exploatat mecanismele integrate de actualizare software....
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...