Regele Iordaniei merge la Casa Albă pentru o întâlnire cu Trump, pe 11 februarie

Palatul regal din Iordania a anunţat duminică faptul că regele Abdullah al II-lea a fost invitat la Casa Albă pe 11 februarie pentru a se întâlni cu preşedintele american Donald Trump, conform AFP.
AGERPRES - D, 02 feb. 2025, 21:13
Regele Iordaniei merge la Casa Albă pentru o întâlnire cu Trump, pe 11 februarie

Regele a primit „o scrisoare de invitaţie de la preşedintele Trump săptămâna trecută”, a adăugat palatul regal într-un scurt comunicat.

Invitaţia vine după ce preşedintele SUA a propus mutarea locuitorilor din Fâşia Gaza, devastată de peste 15 luni de război între Israel şi Hamasul palestinian, în Iordania şi Egipt, scrie Agerpres.

Donald Trump a spus că locuitorii din Gaza „ar putea trăi în zone mult mai sigure şi poate mult mai confortabile”.

Propunerea sa a stârnit un val de condamnări în Orientul Mijlociu şi Europa.

Ammanul şi Cairo au respins cu fermitate ideea, dar joi Trump a insistat din nou. „I-am ajutat foarte mult şi sunt sigur că ne vor ajuta”, a spus el.

Regele Abdullah al II-lea, a cărui ţară găzduieşte deja aproximativ 2,3 milioane de refugiaţi palestinieni, a spus cu o zi înainte că palestinienii ar trebui să rămână pe pământul lor.

El „a insistat” asupra necesităţii ca „palestinienii să rămână pe pământul lor” şi ca „drepturile lor legitime să fie garantate, în conformitate cu soluţia cu două state”, israelian şi palestinian, care să trăiască unul lângă celălalt.

Un armistiţiu este în vigoare din 19 ianuarie în Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, în condiţiile unui acord care urmăreşte pe termen lung să pună capăt definitiv războiului.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...