Firmele preferă să ia amenzile în loc să angajeze persoane cu dizabilități

Entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, ceea ce în realitate nu se aplică decât prea puțin, inclusiv în instituțiile de stat, scrie Termene.ro.
Termene.ro - mar, 04 feb. 2025, 09:22
Firmele preferă să ia amenzile în loc să angajeze persoane cu dizabilități

Dacă nu angajează persoane cu handicap, firmele au două variante la îndemână: fie cumpără produse de la unități protejate, adică structuri economice în care lucrează persoane cu handicap, din 50% din banii pe care i-ar fi cheltuit cu angajarea acelor persoane cu handicap, iar restul dau la stat, fie plătesc la stat două salarii minime pe economie sau atâtea salarii minime pe economie câte persoane cu handicap erau obligate să angajeze, a declarat pentru Termene.ro prim-vicepreședintele la Asociația Nevăzătorilor din România, Mihai Dima.

„Cele mai multe dintre companii  și instituțiile care aveau peste 50 de salariați preferau să plătească integral la stat amenzile. De exemplu, Parlamentul României nu are angajate persoane cu dizabilități, au mai avut de formă, le-au mai scos.. (…). Până acum nu exista în rândul angajatorilor preocuparea de a găsi în mod real persoane cu handicap ca să le angajeze, de aceea a și apărut modificarea. Era doar obligația de a angaja persoanele respective pe care firmele și-o asumau ca pe o amendă și mergeau mai departe. De acum, cel puțin formal, va trebui făcut acest efort de către angajator să arate că măcar a încercat să identifice un post pe care ar putea angaja o persoană cu dizabilități și că a căutat în mod real pe cineva pentru postul acela”, spune Mihai Dima pentru Termene.ro.

Citeşte ştirea integral în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Reşitnec: Am cerut RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca sediul PUSL să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec (USR), a cerut vineri RA-APPS să înceapă procedurile pentru ca spaţiul folosit de PUSL din zona Arcul de Triumf să ajungă în administrarea......
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând ...
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...