MedLife a finalizat achiziția grupului Routine Med din Tulcea

Compania MedLife, liderul pieței de servicii medicale private, anunță finalizarea achiziției Routine Med din Tulcea. În urma încheierii acestei operațiuni, grupul își extinde amprenta națională în sud-estul țării, unde este deja prezent cu puncte de recoltare, un laborator în Constanța, precum și cu trei hyperclinici în Constanța, Galați și în Brăila.
Economica.net - mar, 04 feb. 2025, 16:59
MedLife a finalizat achiziția grupului Routine Med din Tulcea

Grupul Routine Med include o unitate spitalicească dotată cu bloc operator, un compartiment de spitalizare de zi și zonă de ambulatoriu. Pacienții din Dobrogea au la dispoziție peste 20 de specialități medicale și chirurgicale, inclusiv stomatologie și optică medicală. Serviciile de spital și de ambulatoriu sunt completate de cele de laborator și imagistică medicală. Potrivit reprezentanților companiei, cifra de afaceri a Routine Med din 2023 a depășit 15 milioane de lei.

“În momentul de față, dacă un pacient din România vrea să apeleze la serviciile MedLife, poate ajunge la o unitate din rețea într-o oră de mers cu mașina. Ne mândrim că suntem atât de aproape de cei care au nevoie de ajutor și că suntem singurul operator medical privat prezent cu spitale sau clinici de mari dimensiuni în toate orașele cu peste 100.000 de locuitori. Asta nu înseamnă că-i neglijăm pe cei din localitățile mai mici, ba dimpotrivă, ceea ce atestă și achiziția acestui grup din Tulcea. Datorită ei, pacienții din sud-estul României vor beneficia de peste 20 de specialități medicale și chirurgicale, inclusiv optică medicală și stomatologie”, a declarat Mihai Marcu președinte și CEO MedLife Grup.

“Ne bucurăm că Routine Med a evoluat de la începuturi modeste – un laborator de analize fondat în Sulina – până la un grup cu o cifră de afaceri de peste trei milioane de euro. Cunoaștem istoricul MedLife, știm că deține cel mai mare portofoliu de achiziții pe piața medicală din România și privim parteneriatul cu acest grup ca pe o nouă și promițătoare etapă în dezvoltarea businessului nostru”, a declarat Mihai Pavel, fondatorul grupului Routine Med din Tulcea.

Te-ar mai putea interesa și
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece în Parlament, ''indiferent de formula politică, cu PSD sau fără PSD, cu......
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...