Companiile de asigurări sprijină activitatea service-urilor care repară mașini la negru – POSA

Companiile de asigurări din România contribuie indirect la proliferarea service-urilor nefiscalizate, prin promovarea și susținerea conceptului de „regie proprie”, clienții fiind astfel determinați să primească despăgubiri în bani, în loc să efectueze reparația într-un service autorizat, este concluzia Poatronatului Operatorilor de Service Auto (POSA) transmisă prin intermediul unui comunicat de presă.
Cristian Negrei - mie, 05 feb. 2025, 21:28
Companiile de asigurări sprijină activitatea service-urilor care repară mașini la negru -  POSA

„Mai mult decât atât, există cazuri în care evaluatorii de daune colaborează tacit cu service- uri nefiscalizate, oferindu-le lucrări și contribuind astfel la dezvoltarea unei piețe paralele a reparațiilor auto. Aceasta nu doar că afectează atelierele corecte, dar pune și în pericol siguranța rutieră”, a declarat prim-vicepresedintele POSA Marian Lazăr.

Astfel, mulți șoferi aleg să își repare mașinile în ateliere neautorizate, unde costurile sunt mai mici, dar fără garanție și fără respectarea normelor de siguranță.

„Din păcate, mulți șoferi aleg prețul cel mai mic, fără să realizeze că un service neautorizat poate face reparații defectuoase, care le pun viața în pericol,” explică prim-vicepresedintele POSA.

Potrivit POSA, în România fenomenul service-urilor auto care operează nefiscalizat a devenit o problemă tot mai mare, cu implicații economice, sociale și de siguranță rutieră. Deși greu de cuantificat oficial, realitatea din piață arată că un număr semnificativ de reparații auto sunt efectuate în afara circuitului legal, ceea ce afectează atât firmele corecte, cât și consumatorii.

 

Cum funcționează service-urile „la negru”?

Atelierele auto nefiscalizate operează sub diverse forme, iar cele mai comune metode sunt:

• Garaje sau spații improvizate – Fără autorizație RAR, acestea oferă reparații mecanice și de caroserie, fără factură sau garanție.

• Service-uri cu dublă contabilitate – Pe hârtie, o parte din lucrări sunt fiscalizate, dar majoritatea plăților se fac cash, fără documente contabile.

• Colaborări ascunse cu evaluatori sau brokeri de daune – Unele unități primesc mașini pe filiere informale, ocolind circuitul oficial al reparațiilor.

„Toate aceste practici duc la evitarea plății TVA, a impozitelor și a contribuțiilor sociale, oferind un avantaj necinstit față de atelierele care respectă legislația ”,  a precizat Lazăr.

 

Ce măsuri se pot lua?

Combaterea fenomenului service-urilor nefiscalizate necesită acțiuni pe mai multe fronturi:

• Întărirea controalelor RAR și ANAF – Inspecții mai frecvente și sancțiuni dure pentru cei care lucrează ilegal.

• Campanii de informare pentru clienți – Șoferii trebuie să înțeleagă riscurile la care se expun când aleg astfel de ateliere.

• Stimulente pentru service-urile corecte – Reduceri fiscale pentru unitățile care respectă legea și digitalizarea proceselor pentru transparență.

• Implicarea autorităților locale și naționale – Primăriile și consiliile județene pot colabora cu autoritățile fiscale și RAR pentru a identifica și sancționa service-urile ilegale.

• Crearea unei baze de date naționale – O platformă online accesibilă publicului unde să fie listate doar service-urile autorizate, pentru ca șoferii să poată verifica ușor unde își pot repara mașina în siguranță.

• Stimulente pentru angajarea legală – Subvenții pentru service-urile care angajează personal cu forme legale și eliminarea unor taxe care descurajează fiscalizarea completă.

• Reglementarea mai strictă a „regiei proprii” – O limitare clară a acestui sistem ar putea forța șoferii să își repare mașinile doar în unități autorizate, eliminând astfel fenomenul service-urilor „la negru”.

”Problema service-urilor „la negru” nu este doar una economică, ci și una de siguranță publică. Până când fenomenul nu va fi controlat eficient, siguranța pe șosele și corectitudinea în domeniul reparațiilor auto vor rămâne sub semnul întrebării”, a mai spus Marian Lazăr.

Te-ar mai putea interesa și
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, este pe cale să preia și distribuția din zonă (DEO), va face din......
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...