Metro a explodat pe bursă după anunţul-surpriză al miliardarului ceh, cu afaceri în România

Acţiunile grupului german de distribuţie Metro AG au înregistrat joi o creştere semnificativă, de până la 38%, la debutul tranzacţiilor, după un anunţ conform căruia miliardarul ceh Daniel Kretinsky vrea să îşi extindă controlul asupra grupului german şi să delisteze compania de la bursă, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 06 feb. 2025, 13:23
Metro a explodat pe bursă după anunţul-surpriză al miliardarului ceh, cu afaceri în România

Miercuri, Metro AG a anunţat că a ajuns la un acord cu cel mai mare acţionar al său, EP Global Commerce, compania de investiţii a lui Kretinsky, pentru delistarea de la bursă. În acest sens, EP Global Commerce s-a angajat să preia participaţiile deţinute de acţionarii Metro la un preţ de 5,33 euro pe acţiune. Aceasta în condiţiile în care acţiunile Metro au încheiat şedinţa de miercuri la valoarea de 3,80 euro.

Oferta reprezintă „o oportunitate unică” pentru acţionarii Metro să se despartă de acţiunile lor la o primă atractivă comparativ cu valoarea actuală, a explicat EPGC. Kretinsky a ajuns deja la un acord cu doi importanţi acţionari de la Metro, familiile Meridian şi Beisheim. Prin delistarea de la bursă a companiei, directorul general de la Metro, Steffen Greubel, îşi poate implementa mai bine strategia pe termen lung, susţine Kretinsky.

Miliardarul ceh a intrat în acţionariatul Metro în anul 2018 şi de-a lungul timpului şi-a majorat participaţia. În prezent, vehiculul său de investiţii EPGC controlează 49.99% din acţiunile Metro.

Grupul Metro este lider internaţional în comerţul cu ridicata de produse alimentare şi nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor şi firmelor de catering (HoReCa), precum şi ale comercianţilor independenţi (Traders). La nivel global, Metro deserveşte aproximativ 15 milioane de clienţi. Metro operează în peste 30 de ţări şi are peste 85.000 de angajaţi la nivel mondial. În anul financiar 2023/24, Metro a înregistrat vânzări de 31 de miliarde de euro.

Omul de afaceri ceh Daniel Kretinsky, a cărui avere este estimată de revista Forbes la 9,3 miliarde de dolari, este cunoscut de mai mulţi ani pentru că intervine în salvarea marilor companii europene, în special din domeniul energiei, dar şi din sectoarele distribuţiei şi media. Holdingul său EPCG, EP Global Commerce, este unul dintre principalele grupuri industriale private din Europa. Divizia specializată pe energie, EPH, controlează peste 70 de companii în mai multe ţări, inclusiv în Franţa. Kretinsky deţine, de asemenea, distribuitorul francez Casino şi este prezent şi pe segmentul media şi al editurii de carte via Lagardere Active, editura Editis şi o parte din capitalul postului francez de televiziune TF1.

Daniel Kretinsky deţine în România postul de radio Europa FM, precum şi o participaţie la retailerul german Metro AG.

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...