OpenAI va deschide servere în Uniunea Europeană şi un sediu la Munchen

Compania americană OpenAI care a creat ChatGPT a anunţat joi că va permite clienţilor europeni să stocheze datele din conversaţiile lor cu chatboţii în Uniunea Europeană, mai degrabă decât în Statele Unite sau în altă parte, oferindu-le astfel control asupra acestor informaţii, informează AFP.
AGERPRES - vin, 07 feb. 2025, 09:48
OpenAI va deschide servere în Uniunea Europeană şi un sediu la Munchen

Într-un comunicat, OpenAI a transmis că instituţiile academice şi companiile care plătesc pentru ca angajaţii sau studenţii lor să folosească chatboţi vor avea posibilitatea de a stoca datele acestor interacţiuni în UE, scrie Agerpres.

Dezvoltatorii care folosesc modelele OpenAI pentru propriile aplicaţii bazate pe inteligenţă artificială vor putea, de asemenea, să aleagă ca solicitările utilizatorilor să fie procesate în UE.

„Acest lucru ajută organizaţiile care operează în Europa să respecte regulile locale de suveranitate a datelor”, a comentat OpenAI.

Anunţul companiei vine în momentul în care dezvoltatorii de inteligenţă artificială cu sediul în principal în SUA, precum OpenAI, Meta, Google şi Microsoft, investesc zeci de miliarde de dolari în infrastructura centrelor de date pentru a utiliza pe scară largă chatboţi şi generatoare de imagini.

Giganţii tehnologiei consideră adesea reglementările europene privind datele personale (GDPR) şi AI (AI Act) un obstacol în calea dezvoltării lor pe continentul european.

Această decizie ar trebui să permită OpenAI să răspundă la apelurile de licitaţii din sectorul public al UE, a declarat pentru AFP Yael Cohen-Hadria, avocat specializat în tehnologie digitală din cadrul firmei franceze EY.

OpenAI a făcut din Europa o prioritate în stabilirea birourilor sale în întreaga lume, având sedii la Paris, Bruxelles şi Dublin. Compania din California are, de asemenea, birouri în New York şi Singapore.

Anunţul vine înaintea unui summit global privind inteligenţa artificială de la Paris, care va reuni luni şi marţi numeroşi jucători din această industrie provenind din peste 80 de ţări.

Tot joi, OpenAI a anunţat că va deschide primul său birou din Germania la Munchen şi îşi propune să îşi consolideze colaborarea cu universităţile germane, potrivit dpa.

Germania este una dintre cele mai importante ţări din lume în ceea ce priveşte utilizarea AI, conform OpenAI. Munchen găzduieşte deja sediul german al giganţilor tehnologici americani Apple, Microsoft şi Intel.

OpenAI vede Germania drept una dintre cele mai importante pieţe ale sale, ţara având cel mai mare număr de utilizatori ChatGPT din Europa şi clasându-se printre primele cinci la nivel global. Numai anul trecut, numărul utilizatorilor din Germania s-a triplat, potrivit companiei.

Totodată, Germania este lider în Europa în ceea ce priveşte numărul de utilizatori care plătesc abonamente şi, din acest punct de vedere, se clasează printre primele trei ţări din lume. În rândul clienţilor corporativi cu conturi plătite, Germania se numără printre primele trei ţări din afara SUA.

OpenAI raportează peste 300 de milioane de utilizatori activi săptămânal în întreaga lume şi peste un milion de clienţi plătitori.

Te-ar mai putea interesa și
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark angajează peste 80 de oameni la magazinele pe care le va deschide în ţară
Primark, retailer de îmbrăcăminte cu preţuri accesibile, face angajări la Bacău şi Bucureşti, unde pregăteşte deschiderea unor magazine. ...
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Șeful Mastercard spune cum va arăta banca viitorului. Ce rol vor mai avea angajați rămași în bănci?
Banca viitorului va folosi foarte mult AI-ul, dar va avea și angajați. Euro digital va apărea, dar nu va înlocui numerarul. ...
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda „ordinelor”. Ce urmează pentru dolar
Lovitură primită de Donald Trump chiar în SUA. FED, sistemul băncilor centrale, crește dobânda după 3 ani, în ciuda ...
FED, sistemul băncilor centrale din Statele Unite ale Americii (SUA) a decis să crească dobânda de referință de la ...
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Ce efect are AI asupra economiilor europene – raport FMI
Inteligenţa artificială ar putea îmbunătăţi productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, ...